Noutati an scolar 2018-2019

Programul de formare în curs de acreditare  ,,Strategii didactice de promovare a mediului educațional(89 de ore, 25 credite)  propus se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și are ca element principal realizarea unei educații de calitate.

CURRICULUM-UL PROGRAMULUI:

SCOP:

         Programul de formare continuă are ca scop:

 Dezvoltarea la cadrele didactice din învățământul preuniversitar a    competențelor profesionale de lucru cu preșcolarii și școlarii, conform noilor orientări didactice, psihopedagogice, în vederea creșterii eficienței actului instructiv-educativ.

      Acest program de formare continuă angajează cadrele didactice în dezvoltarea cunoștințelor psihopedagogice și de specialitate pentru activarea, completarea și lărgirea competențelor profesionale, în raport cu cerințele unui învățământ de calitate.

OBIECTIVELE PROGRAMULUI:

          La finalizarea programului, toți participanții vor fi capabili :

Să utilizeze informații teoretice și să aplice noțiuni specifice, respectiv să dețină cunoștințe despre:

Teoria constructivistă a învățării,

Rolul si statusul profesorului din perspectiva postmoderna a pedagogiei,

Caracteristicile și avantajele proiectului educational,

Particularităţile elevului activ şi creative

Tipurile de educație: formală, informală,nonformală

Metodele interactive de predare-învățare-evaluare

Să definească, să stabilească scopurile și obiectivele :

     -   constructivismului cognitiv și social

     -  procesului de învățare ca și proiect educațional 

     - Să proiecteze, să organizeze și să susțină activități de învățare bazate pe competiție sau colaborare

Să recunoască  caracteristicile:

Predării, învățării, evaluării creative

Creativității în actul educațional

Să realizeze situații de învățare și să faciliteze activitățile de învățare

Să  dezvolte și să aplice cunoștințe necesare comunicăriicu elevii:

Să  cunoască și săactiveze factori de stimulare/dezvoltare a creativității la elevi;

 Să comunice și să relaționeze adecvat în procesul de învățare-predare-evaluare;

Să abordeze flexibil situații de învățare;

Să demonstreze capacități / atitudini / aptitudini :

de analiză, interpretare și decizie;

de aplicare a cunoștințelor în practică;

de comunicare și relaționare / de comunicare în actiuni interactive;

de informare și comunicare utilizând metode și tehnologie moderne;

de evaluare formativă și formatoare

Să dețină cunoștințe și să  dezvolte competențe transversale;

Să aplice principiile educației permanente;

Să promoveze egalitatea de șanse în educație.

I. COMPETENȚE METODOLOGICE

1.a. Aplicarea conceptelor si teoriilor moderne privind formarea capacitatilor de cunoastere

1.b.Utilizarea optima a factorilor spatio – temporali, in vederea eficientizarii procesului instructiv – educativ

II. COMPETENȚE DE COMUNICARE ȘI RELAȚIONARE

2.a. Proiectarea, conducerea si realizarea procesului instructiv – educativ, ca act de comunicare

2.b.Stapanirea conceptelor si teoriilor moderne privind formarea ,,schemelor de acţiune”şi a capacităţilor de cunoaştere

2.c. Proiectarea si organizarea activitatilor instructiv – educative in colaborare cu comunitatea

III. COMPETENȚE PSIHOSOCIALE

3.a. Responsabilizarea pentru rolul social asumat

3.b. Elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului scoala – familie

3.c. Manifestarea capacitatii de a diagnostica asteptarile si interesele familiei

3.d. Manifestarea unei conduite psihopedagogice  inovative în plan profesional/social.

3.e. Adoptarea metodelor  şi tehnicilor eficiente de cunoaşterea a copiilor şi  integrare socială;

IV. COMPETENȚE DE EVALUARE

4.a. Selectarea  metodelor specifice gandirii critice si a deprinderilor practice

V. COMPETENȚE TEHNICE ȘI TEHNOLOGICE:

5.a. Adoptarea de strategii didactice care sa permita utilizarea eficienta a mijlocelor si auxiliarelor didactice in procesul instructiv – educativ

5.b. Documentarea şi informarea permanentă din diferite surse clasice şi moderne

5.c. Utilizarea de tehnici IT în predare-învățare-evaluare

VI. COMPETENȚE DE MANAGEMENT A CARIEREI

6.a. Adoptarea de conduite eficiente pentru depasirea „situatiilor de criza”

6.b.Utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontrol psihocomportamental;

6.c. Deschidere  faţă de tendinţele novatoare necesare dezvoltării  profesionale;

CATEGORII DE ACTIVITĂȚI. Cunoașterea și selectarea unităților de conținut în vederea asigurării parcursului teoretic cu privire la:

- perspectiva pedagogiei interactive și creativitate

-interactivitate și creativitate

-educația formală, formală, nonformală

-stil și metode în educație

- interactivitatea virtuală

-interactivitatea prin joc la ciclul preprimar

-interactivitatea prin actiune și reacție la ciclul primar

-interactivitatea reciprocă în educația adolescenților

Realizarea de activități practice în vederea consolidării aptitudinilor, abilităților și competențelor de lucru cu elevii conform competențelor furnizate, realizarea  unor proiecte didactice, în activitatea practică independentă, evaluarea competențelor dobândite pe parcursul programului de formare continuă (evaluări formative, intermediare) și evaluarea finală a competențelor dovedite, performate la finalizarea programului de formare de formatori.