Noutati an scolar 2017-2018

1.  Criterii curriculare

Publicul ţintă vizat: cadre didactice și personal didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar

Justificarea ofertei:  Trăim într-o lume caracterizată prin rapiditate, complexitate, într-o continuă schimbare, în care omul este plasat în contextul unei revoluţii tehnologice foarte rapidă. În acest sens, şcoala are sarcina de a-i pregăti pe copiii de azi pentru a face faţă dinamismului accelerat al societăţii contemporane, dezvoltându-le competenţe, valori şi atitudini necesare reuşitei personale şi sociale. Egalitatea între femei şi bărbaţi este un drept fundamental, o valoare comună a UE, şi o condiţie necesară pentru realizarea obiectivelor UE de creştere economică, ocuparea forţei de muncă şi a coeziunii sociale.

Durata: 24 ore

a. Curriculum-ul programului:

Competenţe vizate:

  • Formarea unor profesori care să susțină activități de promovare a unui stil de viață sănătos pentru femei și bărbați, fete și băieți;                
  • Adoptarea de conduite eficiente în ceea ce privește consumul de alimente, practicarea unui sport sau a unor exerciții fizice care contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor;
  • Utilizarea unor metode active care pot contribui la dezvoltarea capacității de formare a unui stil de viață sănătos al elevilor în contextul unui mediu poluat și dinamic;
  • Crearea unor materiale care să ajute la integrarea aspectelor de gen în promovarea și dezvoltarea unui stil de viață sănătos;

Module tematice

- Egalitatea de gen

Stilul de viață sănătos

- Planul de acţiune și strategii pentru integrarea aspectelor de gen în promovarea și dezvoltarea unui stil de viață sănătos

b. Planificarea moduleler tematice

MODUL TEMATIC

Total ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

Egalitatea de gen

7h

2h

4h

1h

Stil de viață sănătos

8h

2h

4h

2h

Planul de acţiune și strategii pentru integrarea aspectelor de gen în promovarea și dezvoltarea unui stil de viață sănătos

7h

2h

4h

1h

Evaluarea finală

2 h

-

-

2h

Total

24 h

6 ore

12 h

  1. h

 

c. Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tipul activității

Formator

I

(7 ore)

8.00-9.00

1. Egalitatea de gen.

 

 

 

 

 

Curs

 

Prof.Petrescu Angela

 

 

 

 

 

 

 

 

Prof.Șandru Valeria

9.00-11.30

Aplicații

11.30-12.00

Evaluare

12.00-13.00

Curs

13.00-15.00

Aplicații

   

15.00-16.00

Evaluare

II

(8 ore)

 

8.00-9.00

2. Stilul de viață sănătos

 

 

 

 

Curs

09.00-11.00

Aplicații

11.00-12.00

Evaluare

12.00-13.00

Curs

13.00-15.00

Aplicații

15.00-16.00

Evaluare

III

(7 ore)

8.00-10.00

3. Planul de acţiune și strategii pentru integrarea aspectelor de gen în promovarea și dezvoltarea unui stil de viață sănătos

Curs

10.00-13.30

Aplicații

13.30-14.00

Evaluare

IV

 (2 ore)

10.00-12.00

Evaluare finală

Evaluare

Modalităţide evaluare a cursanţilor:

Evaluare teorie

Evaluare

aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţă și implicare

Evaluare continuă vizează acoperirea subiectelor/ încadrarea în timp, implicarea si interesul participanţilor, nevoile de formare ca urmare a sesiunii, analiza punctelor slabe in vederea transformarii lor în puncte tari, chestionar de evaluare.

Activitatea la seminar – prezenţă activă, lucrul în echipă, investigaţii practice.

 

Proiectarea unui plan de acțiune pentru integrarea  aspectelor de gen în promovarea și dezvoltarea unui     stil de viață sănătos; referat sau eseu despre egalitatea de gen și stilul de viață sănătos și egalitatea de gen.

 

2. Resurse umane

 - Prof. Petrescu Angela, Liceul Tehnologic Henri Coandă

 - Prof. Șandru Valeria, profesor metodist CCD