Noutati an scolar 2018-2019

1. Criterii curriculare

Public țintă vizat: Personalului didactic din învățământul preuniversitar (personal didactic de predare nivel: primar și gimnazial, bibliotecari școlari, documentariști, informaticieni).

Justificare: Studiile naționale și cele internaționale referitoare la protecția copiilor în mediul on-line relevă faptul că mulți dintre elevii noștri sau părinții acestora nu știu să interacționeze în mod util, creativ și sigur cu mediul on line. Utilizarea dispozitivelor mobile, a rețelelor sociale, a unor aplicațiile virtuale pot aduce provocări permanente atât copiilor cât și părinților acestora. De cele mai multe ori aceștia se expun unor pericole cum sunt hărțuirea în mediul on-line, furtul de date personale și a imaginii, ademenire, criminalitate informatică ori dependență de internet.

În acest context, la nivel național de către Organizația Salvați copiii din România, în baza Protocolului de colaborare Nr. 9780 din 03.08.2017 cu Ministerul Educației Naționale a implementat Programului Național Ora de net, un program european unic care a promovat utilizarea Internetului de către copii și adolescenți într-un mod creativ, util şi sigur. 

Programul de formare propus, se adresează personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea înțelegerii  modului în care interacționează copiii, tinerii în mediul on-line, respectiv pentru a le  pune la dispoziție informații, metode, tehnici și resurse educaționale necesare pentru a implementa activități educaționale pentru elevi și părinții acestora.

Durata: 24 ore

Locul de desfășurare a programului: CNI Matei Basarab, CN Mircea cel Bătrân

Curriculum-ul programului

Competențe vizate:

  • Competenţe de identificare a potenţialelor riscuri online
  • Competențe de comunicare şi colaborare online
  • Competențe de informare şi gestionare a conţinutului online
  • Competențe privind metodologia instruirii digitale în educație

Planificarea pe module tematice:

 

Nr.

crt.

Modul

Nr. ore

1.

Cetățenia digitală

4

2.

Potenţiale riscuri asociate cu folosirea Internetului

4

3.

Folosirea utilă, creativă, sigură a Internetului în mediul școlar

5

4.

Parteneriatul școală – familie - comunitate

5

5.

Responsabilizare instituțională cu privire la siguranţa online

4

6.

Evaluare finală

2

 

Calendarul programului

Ziua

Intervalul

orar

Tema

Tip de activitate

I

 (8h)

8-10

 

10-13

 

13-14

14-16

Cetățenia digitală

Protecția datelor personale

Informare online (fake news and hate speech)

Potenţiale riscuri asociate cu folosirea Internetului

Cyberbullying (hărțuirea cibernetică)

Relaţionare/socializare online

Infracţiuni cibernetice (fraude)

Curs

 

Aplicatii

 

Curs

Aplicații

II

(7h)

8-10

 

10-13

 

 

 

 

13-14

14-15

Folosirea utilă, creativă, sigură a Internetului în mediul școlar

Folosirea metodelor de lucru interactive și a conținutului digital educativ în procesul de predare-învăţare-evaluare

Comunicarea şi colaborarea cu grupurile ţintă prin intermediul noilor tehnologii

Crearea de conţinut digital şi reputaţia online

Parteneriatul școală – familie - comunitate

Relaționarea în familie pe tema rolului noilor tehnologii

Curs

 

Aplicații

 

 

 

 

Curs

Aplicații

III

(7h)

8-9

9-11

 

 

 

 

 

 

11-13

13-15

Parteneriatul școală – familie - comunitate

Parteneriatul şcoală-familie în vederea prevenirii folosirii Internetului într-un mod  excesiv sau dăunător.

Implementarea de proiecte multimedia comunitare

Responsabilizare instituțională cu privire la siguranţa online

Principiile de folosire sigură a Internetului

Chestionar de analiză a siguranţei online a instituţiei de învăţământ

Plan de acţiune pentru creşterea nivelului de siguranţă online

Curs

Aplicații

 

 

 

 

 

Curs

Aplicații

IV

(2h)

9-11

Evaluare finală

Evaluare

Modalităţi de evaluare

Evaluare teorie

Evaluare

aplicaţii

Evaluare finală

10% Prezenţă şi implicare

40%, procent repartizat pentru:

  • Frecvenţă – 10% (prezenţă fizică);
  • Activitatea la seminar – 20% (prezenţă activă, alcătuirea unor bibliografii, comentarii de citate, analize de text, dezbateri, jocuri de rol, studiul de caz, brainstormingul, interviul, înregistrări audio-video);
  • Proiecte, referate, portofolii

50% - elaborarea temelor propuse, susţinerea  uneia  dintre ele, prin utilizarea unor programe digitale alese de propunător:

 

2. Resurse umane

Formatori implicați:

- profesor, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

Coordonatorul programului profesor metodist Ciobanu Dumitru