Noutati an scolar 2019-2020

1. Criterii curriculare

Publicul ţintă vizat:cadre didactice și didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar.

Justificarea ofertei:  Trăim într-o lume caracterizată prin rapiditate, complexitate, într-o continuă schimbare, în care omul este plasat în contextul unei revoluţii tehnologice foarte rapidă. În acest sens, şcoala are sarcina de a-i pregăti pe copiii de azi pentru a face faţă dinamismului accelerat al societăţii contemporane, dezvoltându-le competenţe, valori şi atitudini necesare reuşitei personale şi sociale.

Durata: 24 ore

Locul de desfășurare: Școala Gimnazială nr. 5 și CCD Vâlcea

Curriculum-ul programului:

  • Competenţe vizate:

1. Utilizarea unor metode active care pot contribui la dezvoltarea capacității de formare a unui stil de viață sănătos al elevilor în contextul unui mediu poluat și dinamic;

2. Adoptarea de conduite eficiente în ceea ce privește consumul de alimente, practicarea unui sport sau a unor exerciții fizice care contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor;

3. Cunoașterea unor programe de educație pentru sănătate care pot contribui la dezvoltarea unui comportament sănătos de viață;

4. Proiectarea de activități cu specific pentru un stil de viață sănătos.

  • Planificarea pe module tematice

Nr.

Crt.

MODUL TEMATIC

Nr. ore

1.

Stil de viață sănătos

7h

2.

Programe de educaţie pentru sănătate în şcoli

8h

3.

Planul de acţiune și strategii pentru un stil de viață sănătos

7h

4.

Evaluarea finală

2 h

  • Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tipul activității

I

(7 ore)

8.00-9.00

9.00-11.30

11.30-12.00

12.00-13.00

13.00-15.00

15.00-16.00

1. Stil de viață sănătos

Curs

Aplicații

Evaluare

Curs

Aplicații

Evaluare

II

(8 ore)

8.00-9.00

09.00-11.00

11.00-12.00

12.00-13.00

13.00-15.00

15.00-16.00

2. Programe de educaţie pentru sănătate în şcoli

 

Curs

Aplicații

Evaluare

Curs

Aplicații

Evaluare

III

(7 ore)

8.00-10.00

10.00-13.30

13.30-14.00

3. Planul de acţiune și strategii pentru un stil de viață sănătos

Curs

Aplicații

Evaluare

IV

 (2 ore)

10.00-12.00

Evaluare finală

Evaluare

 

 Modalităţi de evaluare a cursanţilor:

Evaluare teorie

Evaluare aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţă și implicare

Evaluare continuă vizează acoperirea subiectelor/ încadrarea în timp, implicarea si interesul participanţilor, nevoile de formare ca urmare a sesiunii, analiza punctelor slabe in vederea transformarii lor în puncte tari, chestionar de evaluare.

Activitatea la seminar – prezenţă activă, lucrul în echipă, investigaţii practice.

Proiectarea unui plan de acțiune pentru integrarea  aspectelor legate de promovarea multiculturalității prin diversitate europeană (ex. obiceiuri culinare în promovarea; referat sau eseu despre stilul de viață sănătos.

 

2. Resurse umane

Formatori implicați

-Prof. Petrescu Angela, profesor fizică, grad didactic I, certificat CNFPA, adeverință formator CCD

- prof. Șandru Valeria – profesor metodist CCD, profesor socio-umane, grad didactic I, certificat Formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

2.2. Coordonatorul programului profesor metodist CCD Diaconu Aurelia