1. Criterii curriculare

Tip program: formare şi dezvoltare profesională

Publicul  ţintă vizat: profesori din învăţământul preuniversitar secundar

Justificarea ofertei:

Teoria evaluării reprezintă un sistem de concepţii, principii şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare şi a procesului didactic. Examinarea, ca activitate de cercetare/investigare a cunoştinţelor elevilor, realizează verificarea/controlul adică constatarea existenţei, volumului, corectitudinii şi gradului de stăpânire a unor cunoştinţe, capacităţi, facilitând pe această bază aprecierea calitativă sau cantitativă a acestora. Aprecierea sau evaluarea „utilizează măsurătorile dar merge mai departe, implicând o judecată de valoare.

Pornind de la conştientizarea impactului şi rolului profesorului într-o lume marcată de o autentică criză a educaţiei şi de la cunoaşterea reală a nevoilor de formare continuă a cadrelor didactice ne-am propus conceperea şi derularea unui program realist, axat pe nevoile cursanţilor, pe strategiile interactive, pe comunicarea reală, empatică, pe stimularea creativităţii participanţilor.

În acest sens, programul conceput îşi propune să aducă aspecte semnificative, de  noutate în didactică, precum şi să dezvolte plaja competenţelor didactice în direcţia proiectării, organizării şi evaluării procesului didactic.

Durata: 24 de ore    

Curriculum-ul programului:

Competenţe vizate:

1.      Utilizarea adecvată a cunoştinţelor de didactică generală, de didactică a specialităţii, de psihologie;

2.      Proiectare şi evaluarea conţinuturilor instructiv-educative;

3.      Organizarea adecvată a activităţilor didactice  în funcţie de tipul de lecţie dominant;

4.      Utilizarea optimă a factorilor spatio-temporali, în vederea eficientizării procesului instructiv – educativ.

Planificarea modulelor tematice

Modul tematic

Total ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

I.    Evoluţia conceptului, dificultăţi ale procesului de evaluare

1.      Evoluţia conceptului

2.       Evoluţia problematicii evaluării în scoală

3.      Caracteristici actuale ale conceptului de evaluare

4.      Dificultăţi ale procesului de evaluare

       
       

6 h

2 h

4 h

-

II.    Evaluarea parte integrantă a procesului de învăţământ

1.   Principii

2.    Funcţii

3.    Obiective

4.    Relaţia între curriculum şi evaluare

       

6 h

2 h

4 h

-

III.Tipuri de itemi, metodologia elaborării probelor de evaluare

1.      Clasificarea itemilor;

2.      Elaborare de itemi;

3.      Descriptori de performanţă

       
       

5 h

2 h

3 h

-

IV.Aplicaţii privind utilizarea metodelor alternative de evaluare; înregistrarea rezultatelor şcolare

1.      Metode tradiţionale;

2.      Metode alternative;

3.      Matricea de evaluare

4.      Valorificarea rezultatelor şcolare

       
       

5 h

1 h

3 h

1h

Evaluare finală

2 h

-

-

2 h

Total

24 h

7 h

14 h

3 h

Calendarul programului

Ziua

Intervalul orar

Tema

Tip de activitate

Formator

I (6h)

8 - 9

Evoluţia conceptului, dificultăţi ale procesului de evaluare

1.      Evoluţia conceptului

2.       Evoluţia problematicii evaluării în scoală

3.      Caracteristici actuale ale conceptului de evaluare

4.      Dificultăţi ale procesului de evaluare

Curs

Prof. Papuzu Cornelia

Prof. Aurelia Grama

9 - 11

Aplicații

11 – 12

Curs

12 – 14

Aplicații

II (6h)

8 – 10

Evaluarea parte integrantă a procesului de învăţământ

1.      Principii

2.      Funcţii

3.      Obiective

4.      Relaţia între curriculum şi evaluare

Curs

Prof. Papuzu Cornelia

Prof. Aurelia Grama

10 – 12

Aplicații

12 – 14

Aplicații

III (6h)

8 – 10

Tipuri de itemi, metodologia elaborării probelor de evaluare

1.      Clasificarea itemilor;

2.      Elaborare de itemi;

3.      Descriptori de performanţă

Curs

Prof. Papuzu Cornelia

Prof. Aurelia Grama

10 - 12

Aplicații

12 – 13

Aplicații

IV (5 h)

8 – 10

Aplicaţii privind utilizarea metodelor alternative de evaluare; înregistrarea rezultatelor şcolare

1.      Metode tradiţionale;

2.      Metode alternative;

3.      Matricea de evaluare

4.      Valorificarea rezultatelor şcolare

Curs

Prof. Papuzu Cornelia

Prof. Aurelia Grama

10 – 12

Aplicații

12 – 13

Aplicații

V (2h)

9 - 11

Evaluare finală: proiect metodico-ştiinţific (A4, TNR, 12, 1 rând), la una din temele programului, prezentat în cadrul şedinţei publice (în conf. cu art. 20 litera f, din O.M.Ed.C. 4611/2005), prin utilizarea dispozitivelor multimedia (PC şi video proiector)

Evaluare

Prof. Papuzu Cornelia

Prof. Aurelia Grama

 

Modalităţi de evaluare a cursanţilor

Evaluare teorie

Evaluare aplicaţii

Evaluare finala

 prezenţa si implicare

-  frecvenţă –  (prezenţă fizică);

- activitatea la seminar –  (prezenţă activă)

Realizarea unui portofoliu

Completarea unui chestionar

2.Resurse umane

  • prof. Papuzu Cornelia, formator
  • prof. Aurelia Grama, formator