1. Criterii curriculare

Tipul de program: Formare continuă profesională / dezvoltare profesională/ evoluţie în carieră

Publicul ţintă vizat: cadre didactice din învățămntul preuniversitar, personal auxiliar

Justificarea ofertei:

            Programul de formare are ca scop dezvoltarea abilităților și competențelor  de lucru ale  cadrelor didactice care predau sau vor preda la clase , unde se lucrează cu adulţii ( elevi care au părăsit de timpuriu  şcoala şi au depăşit vârsta standard de şcolarizare). Acest curs  încurajează cadrele didactice din învăţământul preuniversitar să participe la programe de lucru cu adulţii, de tip  „A doua şansă“, să  promoveze în şcoli şi în comunităţi, contribuind astfel la reducerea analfabetismului şi reintegrarea socială a persoanelor participante în program. Acesta se adresează tuturor cadrelor, nu numai celor din comunităţile cu persoane aparţinând grupurilor dezavantajate.

Durata: 24 ore

Curriculum-ul programului:

a. Competenţe vizate:

1. Elaborarea şi implementarea de strategii, planuri de acţiune şi programe în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, menţinerii în sistemul de educaţie a elevilor cu risc de abandon şcolar şi reintegrării în educaţie a persoanelor care au părăsit timpuriu şcoala.

2. Transferul şi implementarea bunelor practici ce vizează creşterea accesului la educaţie prin dezvoltarea şi susţinerea de reţele şi  parteneriate.

3. Dezvoltarea acțiunilor specifice pentru îmbunătățirea și promovarea abilităților speciale în scopul facilitării integrării sociale a populației adulte în educația de tip “a doua șansă”.

b. Forma de organizare a programului: webinarii față în fața și teme offline

1. Noi repere teoretice privind programul A doua şansă

2. Elemente de proiectare didactică în programul  A doua şansă

3. Exemple de bune practica ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programe de lucru cu adulţii

4. Activități care promovează  principiul egalității de șanse și de gen și care urmăresc reintegrarea celor care au părăsit timpuriu școala.

c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpuilui Didactic Vâlcea - Gsuite for Education;

Tipuri de aplicații folosite: classroom, meet, ppt.

d. Planificarea modulelor tematice

Module

Total ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

Noi repere teoretice privind programul A doua şansă ( cadru normativ și materiale informative)

2 (webinar sincron online)

1 (webinar față în față)

1(webinar față în față)

-

Metodologii, repere metodologice, note, regulamente, ghiduri, manuale, alte preciări

 Elemente de proiectare didactică în programul A doua şansă (proiectarea unei activități didactice) -

Exemple de bune practici ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programul A doua şansă

4 (online mixt)

2 (webinar față în față)

2 (teme offline)

-

Metode activ-participative de predare-învăţare-evaluare

Evaluarea în cadrul sistemelor educaţionale incluzive

Managementul clasei incluzive

Exemple de bune practici ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programe de lucru cu adulţii

6 (online mixt)

2 (webinar față în față)

4 (teme offline)

-

Parteneriat pentru educaţie - şcoala şi comunitatea - în Programul “A doua şansă”

Activități care promovează  principiul egalității de șanse și de gen și care urmăresc reintegrarea celor care au părăsit timpuriu școala.

2 (webinar sincron online)

 

2 (webinar față în față)

-

Aplicații practice e-learning

8(online mixt)

2 (webinar față în față)

5 (teme offline)

1 (offline)

Evaluare finala

2 (webinar sincron online)

-

-

2 (webinar față în față)

Total

24

7

14

3

 

e. Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I

(6h)

08.00 -  10.00

 

10.15 -  12.15

12,30 – 14,30

Noi repere teoretice privind programul A doua şansă ( cadru normativ și materiale informative)

Metodologii, repere metodologice, note, regulamente, ghiduri, manuale, alte preciări

 Elemente de proiectare didactică în programul A doua şansă (proiectarea unei activități didactice) -

Exemple de bune practici ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programul A doua şansă

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

 

Aplicații (teme offline)

II

(6h)

08.00- 10.00

10.15- 14.15

Metode activ-participative de predare-învăţare-evaluare

Evaluarea în cadrul sistemelor educaţionale incluzive

Managementul clasei incluzive

Exemple de bune practici ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programe de lucru cu adulţii

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

Aplicații (teme offline)

III

(4h)

08.00-10.00

 

10.15 -  12.15

 

Parteneriat pentru educaţie - şcoala şi comunitatea - în Programul “A doua şansă”

Activități care promovează  principiul egalității de șanse și de gen și care urmăresc reintegrarea celor care au părăsit timpuriu școala.

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

 

IV

(6h)

8,00 – 14,00

Aplicații practice e-learning

Aplicații (teme offline)

V

(2h)

09.00– 11.00

Evaluare finala

Evaluare

(webinar față în față)

 

f. Modalități de evaluare

Evaluare pe parcurs teorie

Evaluare pe parcurs  aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile față în față. și finalizarea  temelor offline.

Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs.

Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.

 

 

Structura portofoliului de evaluare:

Tema1 - Proiectaţi o unitate de învăţare, la un modul la alegere, din perspectiva unei competenţe cheie, la o clasa „A doua sansa”

Tema2 - Identificaţi activităţi care promoveaza  principiul egalitatii de sanse si de gen si care urmaresc reintegrarea celor care au parasit timpuriu scoala

Tema3 -  - Realizaţi un proiect didactic la un modul, la alegere, la o clasa “A doua sansa”

 

2. Resurse umane

a. Formatori implicați:

- prof. Păușescu Ioana Consuela, Comerț-Marketing,  Gr.  I, certificat ANPC formator

- prof. Becheru Ramona Florentina, Limba română,  Gr.  I, certificat ANPC formator

b. Coordonatorul programului profesor metodist CCD prof. Şandru Valeria