Noutăți an școlar 2023-2024

Organizator: Casa Corpului Didactic Vâlcea

Partener: Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

Demersul este focalizat  atât asupra investigării  sistemului actual de formare a cadrelor didactice (rată de participare, frecvenţă, furnizori, durată, certificare, finanţare, modalităţi de organizare, surse de informare), cât şi asupra  detalierii unor aspecte precum motivaţia participării, calitatea ofertei de formare, impactul programelor asupra beneficiarilor, facilităţi. Vor fi analizate, de asemenea, principalele categorii de obstacole în formarea continuă, nevoile viitoare de formare a cadrelor didactice, fiind elaborate şi o serie de recomandări relevante pentru îmbunătăţirea cadrului, practicilor şi impactului politicilor.

Grup ţintă: personal din învățământul preuniversitar (didactic și didactic auxiliar) 

Perioada: mai – iulie 2023

Activitate susținută prin intemediul platformei educațională a Casei Corpului Didactic Vâlcea, Gsuite for Education, sub forma webinarii sincronlor meet sincron online.

Certificare: adeverință de participare persoanelor care susţin lucrarea şi participă la dezbateri.

Responsabil : prof. metodist CCD Călvun Georgiana Cristiana