1. Criterii curriculare

Public țintă vizat: Profesori de religie din județul Vâlcea

Justificare: La clasa pregătitoare este necesară o pregătire pedagogică și metodică specifică adaptării la particularităţile de vârstă ale elevilor astfel încât, procesul didactic să fie puternic eficientizat și dinamizat prin utilizarea unor mijloace cât mai atractive și accesibile în scopul atingerii competenţelor vizate. Acest proces se va realiza prin:

- optimizarea activităţii educative sub toate aspectele sale, de la cele particulare ale instruirii, ale conceperii curriculum-ului, ale organizării sistemului de învăţămant, ale managementului educaţional şi evaluării, pȃnă la sporirea valenţelor sale formative;

- valorificarea potenţialului educativ al conţinuturilor informaţionale;

- familiarizarea cadrelor didactice cu mijloace didactice eficiente și dinamice utilizate în formarea școlarului de vârstă mică;

- necesitatea motivării elevilor prinr-o gamă cât mai bogată și diversă de metode didactice în scopul învăţării religiei şi al formării personalităţii duhovniceşti;

- dezvoltarea creativităţii în procesul didactic;

Durata: 24 ore

Locul de desfășurare a programului: Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân"

Curriculum-ul programului

Competențe vizate:

Adoptarea strategiilor didactice care să permită utilizarea eficientă a mijloacelor şi a auxiliarelor didactice în procesul instructiv-educativ;

Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructiv – educativ, ca act de comunicare;

Selectarea  metodelor  optime în vederea formării gândirii critice şi deprinderilor practice, înţelegerea mecanismului  de formare a trăsăturilor  psihomorale şi adoptarea metodelor şi tehnicilor de cunoaştere şi activizare a elevilor de clasa pregătitoare.

Planificarea  pe module tematice

Nr.

Crt.

Modul

Nr.

 ore

1.

Specificul, scopul și obiectivele predării religiei la clasa pregătitoare; importanţa cunoașterii particularităţilor de vârstă ale școlarului mic

3

2.

Regulile grupului la clasa pregătitoare

5

3.

Strategii de interacţiune didactică

8

4.

 Evaluarea la clasa pregătitoare

6

5

Evaluare finală

2

Calendarul programului:

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I

8 - 13

1. Specificul, scopul și obiectivele predării religiei la clasa pregătitoare; importanta cunoașterii particularităţilor de vârstă ale școlarului mic

Teorie + aplicații

II

8 - 13

2.Regulile grupului la clasa pregătitoare

Teorie + aplicații

III

8 - 15

3.Strategii de interacţiune didactică

Teorie + aplicații

IV

8 - 13

4. Evaluarea la clasa pregătitoare

Teorie + aplicații

V

9 - 11

Evaluare finală

Evaluare

 

Modalităţi de evaluare a cursanţilor

Evaluare teorie

Evaluare

aplicaţii

Evaluare finală

10% Prezenţă şi implicare

40%, procent repartizat pentru:

Frecvenţă – 10% (prezenţă fizică);

Activitatea la seminar – 20% (prezenţă activă, alcătuirea unor bibliografii, comentarii de citate, analize de text, dezbateri, jocuri de rol, studiul de caz, brainstormingul, interviul, înregistrări audio-video);

Proiecte, referate, portofolii

50% - elaborarea temelor propuse, susţinerea  uneia  dintre ele, prin utilizarea unor programe digitale alese de propunător:

STRUCTURA PORTOFOLIULUI DE EVALUARE (proiect didactic)

2. Resurse umane

Formatori implicați:

1. Prof. Romeo Popescu, grad didactic I, inspector școlar ISJ Vâlcea grad didactic I, certificat CNFPA, adeverință formator CCD

2. Prof. Daniela Ionescu, grad didactic I, grad didactic I, certificat CNFPA, adeverință formator CCD

3. Prof. Laura Lăcraru, grad didactic I, grad didactic I, certificat CNFPA, adeverință formator CCD

 Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Pleșea Cristina