Oferta 2019-2020

Criterii curriculare

Public țintă vizat: personal didactic de predare, didactic auxiliar si nedidactic din județul Vâlcea

Justificare:

Acest curs își propune o abordare sistemică, integrată  la nivel de județ care să genereze beneficii pe termen lung pentru elevii rromi care se află în situații de risc în cee ce privește excluziunea socială și discriminarea pe criterii etnice și / sau rasiale.

Acest program de formare vine să răspundă unor exigențe din ”Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2014-2020”. În concordanță cu aceste cerințe, acest program își propune ca formabilii să intre în posesia unor cunoștințe care țin de istoria rromilor, de modul în care aceștia au interacționat și interacționează cu populația majoritară, maniera în care au fost percepuți în cultura românească, dar și modul în care s-au implicat în principalele evenimente ale istoriei românilor.

Premisa fundamentală de la care se pornește în acest program de formare este aceea că o educație de calitate presupune existența unui mediu școlar unde diferențele culturale sunt asumate de toți actorii implicați în procesul educational. Pornind de la aceasta, cultura organizațională a școlii este, sau ar trebui să fie fundamentată pe niște  valori și atitudini precum: toleranță, acceparea alterității, cultivarea unui climat sociopsihologic adecvat învățării, responsabilitate între partenerii implicaţi în activitățile care se desfășoară la nivelul unei unități școlare, interacțiune deschisă între indivizii aparținând unor culturi diferite.

Durata: 24 ore

Locul de desfășurare a programului: Școala Gimnazială “I. Gh. Duca” Rm. Vâlcea

Curriculum-ul programului

Competențe vizate:

- Cunoașterea unor apecte ale istoriei comunității rrome din spațiul românesc;

- Valorificarea acestor cunoștințe în cadrul interacțiunii cu persoanele care aparțin minorității rrome;

- Construirea unei ”imagini” cât mai adecvate, cu cât mai puține prejudecăți, asupra comunității rrome;

- Crearea unei conduite flexibile, tolerante în raport cu persoanele care aparțin comunității rrome;

Planificarea  pe module tematice:

Nr.

crt.

Modul

Nr. ore

1.

MODUL 1. INTRODUCERE ÎN ISTORIA ȘI CULTURA RROMILOR.

TEMA1. Origini, migrație, statut juridic, etc

Rromii- o origine disputată.

Statutul juridic al rromilor din provinciile istorice. Robia.

TEMA 2. Emanciparea rromilor.

Rromii în provinciile istorice.

Limitele legilor de emancipare a rromilor.

Rromii la începutul secolului XX.

15 ore

2.

MODUL 2. HOLOCAUSTUL. RROMII ȘI EXPERIENȚA COMUNISTĂ ȘI POSTCOMUNISTĂ.

”Problema țigănescă”. Deportarea în Transnistria.

Rromii și experiența comunistă.

Rromii din România de astăzi. Eforturi pentru construirea unei identități rrome moderne.

7 ore

 

Calendarul programului:

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

 

 

1

9-16

MODUL 1. INTRODUCERE ÎN ISTORIA ȘI CULTURA RROMILOR.

 

TEMA1. Origini, migrație, statut juridic, etc

 

 

curs

aplicaţii

evaluare pe parcurs

 

 

 

2

 

9-17

 

 

MODUL 1. INTRODUCERE ÎN ISTORIA ȘI CULTURA RROMILOR.

 

TEMA 2. Emanciparea rromilor.

 

curs

aplicaţii

 

curs

aplicaţii

evaluare pe parcurs

3

9-13

 

MODUL 2. HOLOCAUSTUL. RROMII ȘI EXPERIENȚA COMUNISTĂ ȘI POSTCOMUNISTĂ.

 

curs

aplicaţii

3

13-16

curs

aplicaţii

evaluare pe parcurs

4

9-11

Evaluarea finală

Evaluare finală

Modalităţi de evaluare a cursanţilor

Evaluare teorie

Evaluare aplicaţii

Evaluare finală

10%

Prezenţa şi gradul de implicare în activități

40%, procent repartizat pentru:

  • Frecvenţă – 10% (prezenţă fizică);
  • Activitatea la seminar – 30% (prezenţă activă, lucrul în echipă, calitatea produselor activităţii).

50% - elaborarea temelor propuse, susţinerea  uneia  dintre ele, prin utilizarea unor programe digitale alese de propunător.

STRUCTURA PORTOFOLIULUI DE EVALUARE:

- Un eseu cu tema ”Rromii  în istoria țărilor române”. Maxim 2 pagini.

 - Analiza unui eveniment istoric ce a marcat puternic viața comunității  rrome.

 

2. Resurse umane:

2.1. Formatori implicați:

- prof. Popescu Mihaela, Inspector pentru Minorități, Inspectoratul Școlar Județean Valcea, gr. I, certificat ANPC formator

- prof. Diaconu Maria Aurelia – profesor metodist, Casa Corpului Didactic Vâlcea; doctorat, certificat ANPC formator

2.2. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Șandru Valeria

1. Criterii curriculare

Publicul  ţintă vizat: profesorii care predau disciplina GEOGRAFIE din învăţământul preuniversitar (învǎṭǎmânt primar, gimnazial, liceal)

Justificarea ofertei: Perfecţionarea pregătirii metodice a profesorului pentru învăţământul preuniversitar, în scopul sporirii eficienţei lecţiei, prin formarea de competențe ce presupun aşezarea elevului în centrul activităţii didactice, astfel încât aceasta să fie clară şi atractivă pentru elevi din punct de vedere metodic şi corectă din punct de vedere științific.

  •  24 ore

Locul de desfǎşurare a programului: Liceul ,,George Ţǎrnea” Bǎbeni, Şc. ,,Nicolae Bǎlcescu” Drǎgǎşani, C.N.I. ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Curriculum-ul programului:

a) Competenţe vizate:

  1. Raportarea elementelor semnificative din societate, ştiinţă şi tehnologie la mediul înconjurător ca întreg şi sistemele sale componente.
  2. Relaţionarea elementelor şi fenomenelor din realitate (natură şi societate) cu reprezentările lor cartografie şi grafice, pe imagini satelitare sau modele.
  3. Dobândirea unor priceperi, deprinderi, metode şi tehnici generale de învăţare care să faciliteze o pregătire permanentă asumată.
  4. Dobândirea unor competenţe sociale, interpersonale, interculturale, civice şi antreprenoriale pe baza studierii geografiei.

b) Planificarea pe module tematice

Nr.

Crt.

MODUL TEMATIC

Total ore

1.

Moduri şi forme de organizare a procesului de învăţământ geografic

  • Organizarea procesului de învǎṭǎmânt geografic.
  • Sistemul obiectivelor operaṭionale.

8

2.

Aplicarea principiilor didactice şi geografice  în predarea – învăţarea geografiei

a. Principiile didactice:

  • Principiul participării conştiente şi active a elevilor,
  • Principiul intuiţiei,
  • Principiul legării teoriei cu practica,
  • Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor,
  • Principiul sistematizării, structurării şi continuităţii,
  • Principiul accesibilităţii sau al orientării după particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor

b. Principiile geografice:

  • Principiul repartiţiei spaţiale,
  • Principiul repartiţiei în timp,
  • Principiul cauzalităţii,
  • Principiul integrării geografice,
  • Principiul actualizării cunoştinţelor,
  • Principiul corelării cu oştinţelor şi al predării interdisciplinare,
  • Principiul asigurării conexiunii inverse (retroacţiunii),
  • Principiul structuralismului,
  • Principiul diversităţii
  • Aplicarea principiilor în geografice în activitatea didactică.

6

3.

Metode, mijloace de învăţare şi strategii didactice utilizate în predarea – învăţarea geografiei. Definirea şi clasificarea lor.

  • Metodele de învăţământ
  • Clasificarea mijloacelor de învăţământ
  • Funcţiile mijloacelor de învăţământ
  • Integrarea mijloacelor de învǎţǎmânt în procesul didactic
  • Elaborarea şi utilizarea mijloacelor în funcţie de specificul şcolii şi clasei
  • Strategii didactice. Elementele componente ale strategiei didactice. Taxonomii ale strategiilor didactice. Caracteristici principale ale strategiilor didactice specifice geografiei şcolare

6

4.

Metode şi tehnici de evaluare a achiziṭiilor şi a rezultatelor învǎṭǎrii.

  • Evaluarea-precizǎri conceptuale-Necesitate
  • Tipuri de evaluare. Strategii
  • Metode, procedee şi tehnici de evaluare
  • Funcṭiile verificǎrii şi evaluǎrii
  • Evaluarea şi noua viziune asupra învǎṭǎrii

5

c. Calendarul programului:

Ziua

Interval orar

Tema

Tipul activității

I(6h)

 

8:00-9:00

1.Curriculum școlar. Obiectivele predării – învățării geografiei

Curs

9:00-10:00

2.Moduri şi forme de organizare a procesului de învăţământ geografic

Curs

 

10:00-12:00

12:00-13:00

13:00-14:00

 

  1. Organizarea procesului de învǎṭǎmânt geografic. Tipuri fundamentale de lecṭii de geografie. 

Sistemul obiectivelor operaṭionale. Tipuri de obiective operaṭionale.

Curs

Aplicaṭii

Evaluare

II (8h)

  8:00 -10:00

10:00-11:00

11:00-12:00

4.Sistemul obiectivelor operaṭionale. Tipuri de obiective operaṭionale.  Sistemul de competenṭe specific care pot fi asumate de geografia şcolarǎ (IV-XII)

Curs

Aplicaṭii

Evaluare

12:00 -14:00

14:00-15:00

15:00-16:00

5.Aplicarea principiilor didactice şi geografice  în predarea – învăţarea geografiei

Curs

Aplicaṭii

Evaluare

 

III (8h)

  8:00 -10:00

10:00-11:00

11:00-12:00

6. Metode, mijloace de învăţare şi strategii didactice utilizate în predarea – învăţarea geografiei. Definirea şi clasificarea lor. Exemple.

Curs

Aplicaṭii

Evaluare

12:00 -14:00

14:00-15:00

15:00-16:00

7.Metode şi tehnici de evaluare a achiziṭiilor şi a rezultatelor învǎṭǎrii. Evaluarea şi noua viziune asupra învǎṭǎrii

Curs

Aplicaṭii

Evaluare

IV

10:00-12:00

8. Evaluare finalǎ

Evaluare

 

Modalităţi de evaluare a cursanţilor:

Evaluare teorie

Evaluare  aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţa și implicare

  • Evaluare continuă care vizează acoperirea subiectelor/ încadrarea în timp, implicarea si interesul participanţilor, nevoile de formare ca urmare a sesiunii, analiza punctelor slabe in vederea transformarii lor în puncte tari, chestionar de evaluare.
  • Activitatea la seminar – prezenţă activă, lucrul în echipă, investigaţii practice.

Alcătuirea și prezentarea unui portofoliu personal care va cuprinde următoarele material.

STRUCTURA PORTOFOLIULUI DE EVALUARE

Proiectarea unei unități de învățare.

Proiectarea unui test sumativ ce cuprindediferite tipuri de itemi

2. Resurse umane

a. Formatori implicaṭi:

Prof. dr. Pârvulescu Emil, doctor în geografie, certificat ANPC formator

- prof. Onogea Ioan, profesor învățământ primar, inspector școlar ISJ Vâlcea, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

- Prof. Pârvulescu Mihaela Marcela, profesor învǎṭǎmânt primar, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

b. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Șandru Valeria

1. Criterii curriculare

Publicul  ţintă vizat: cadre didactice care lucrează cu elevi cu cerinţe educative speciale (CES) în școlile speciale precum si  în  şcolile de masă, din județul Vâlcea

Justificarea ofertei: Scopul cursului este să sprijine activitatea cadrelor didactice care lucreaza cu elevii cu CES, în sensul cunoașterii legislației actuale ce sprijină incluziunea școalară a copiilor/ elevilor cu CES pentru a-i susține prin propunerea de servicii educaționale de suport în școală și în comunitate, dar și prin adaptarea conținutului învățării la clasă și utilizarea de metode, strategii de lucru individuale și în echipă pentru cresterea gradului de incluziune scolara a copiilor/elevilor cu CES, concomitent cu cresterea calitatii acesteia. S-a constatat un interes deosebit al cadrelor didactice pentru  formarea în vederea integrarii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în şcoala de masă, dar şi pentru problematica învăţământului special, mai ales, în contextul actual în care legislația s-a schimbat.

Durata: 24 ore

Locul de desfasurare al programului: Centrul Școar pentru Educație Incluzivă Băbeni, Liceul Tehnologic Căpitan Nicolae Pleșoianu Rm.Vâlcea

Curriculum-ul programului:

Competenţe vizate

  • Cunoașterea legislației actuale în vederea susținerii incluziunii școlare a elevilor cu CES, orientați în învățământul de masă;
  • Cunoașterea caracteristicilor  dificultăților specifice de învățare și a principalelor direcții de abordare educațională a acestora;
  • Aplicarea tehnicilor de cunoaştere a problematicilor socio-educaţionale în învăţământul special şi special integrat, în consilierea părinţilor şi cadrelor didactice,  orientarea / integrarea  socio-psiho-pedagogică a elevilor;
  • Dobândirea unor abilități didactice în vederea gestionarii unor situații de risc cu elevii cu CES integrați.

Planificarea modulelor tematice

Nr.

Crt.

Module

Nr.

ore

1.

Educaţia incluzivă - Introducere, Prezentari,  Asteptari, Norme de grup

3

2.

Învățământ de masă/ vs învățământ special,  Integrare vs  incluziune (dezbatere, prezentare cazuri, analiza SWOT)

2

3.

 Copilul cu CES - delimitari conceptuale conform legislatiei actuale - OMEN 1985/2016

4

4.

Dificultatile de învățare  - tipologie, intervenție

3

5.

Copilul cu ADHD - caracteristici, interventie specializata, Copilul cu autism - caracteristici, interventie specalizata (rolul facilitatorului), comportamente dezirabile intr-o scoala incluziva 

5

6.

Planul de servicii personalizat, modele, elaborare, aplicatii. Rolul responsabilului de caz

5

7.

Evaluare finala

2

Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I

8 - 9

1. Educaţia incluzivă - Introducere , stuctura curs, modalitate evaluare, program

Teorie

 

9 - 10

 Asteptari, Norme de grup

Aplicatii

10 - 12

2. Învățământ de masă/ vs învățământ special,  Integrare vs  incluziune (dezbatere, prezentare cazuri, analiza SWOT)

Teorie

+ aplicatii

+ evaluare

12 - 16

3. Copilul cu CES - delimitari conceptuale conform legislatiei actuale - OMEN 1985/2016

Teorie

II

8 - 11

4. Dificultatile de învățare  - tipologie, intervenție

Teorie + aplicații

11 - 16

5. Copilul cu ADHD - caracteristici, interventie specializata, Copilul cu autism - caracteristici, interventie specalizata (rolul facilitatorului), comportamente dezirabile intr-o scoala incluziva 

Teorie + aplicatii

III

8 - 13

6. Planul de servicii personalizat, modele, elaborare, aplicatii. Rolul responsabilului de caz

Teorie + aplicații

IV

10 - 13

Evaluare finala

evaluare

Modalitati de evaluare

Evaluare teorie

Evaluare aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţă şi implicare

  • Activitatea la seminar – 20% (prezenţă activă, alcătuirea unor bibliografii, comentarii de citate, analize de text, dezbateri, jocuri de rol, studiul de caz, brainstormingul, interviul, înregistrări audio-video);
  • Proiecte, referate, portofolii

 STRUCTURA PORTOFOLIULUI DE EVALUARE:

  • plan de servicii personalizat,
  • analiza SWOT a scolii privind incluziunea scolară a elevilor cu CES)

 2. Resurse umane

Formatori implicati

  • Prof. Nițoi Octaviana Nicoleta, profesor logoped, formator județean, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea
  • Prof. Vlădescu Anca Maria, profesor psihopedagog, formator judeţean, gradul didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea  

Coordonatorul programului: profesor Pleșea Adina Cristina

1. Criterii curriculare

Publicul ţintă vizat: Personalul didactic din învăţământul preuniversitar vâlcean

Justificarea ofertei:

Proiectul îşi propune să dezvolte modele şi scenarii posibile de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, prin activităţi colaborative şi de cercetare în mediul virtual.

Acesta va oferi cadrelor didactice: modele pentru optimizarea procesului de predare prin efi cientizarea strategiilor didactice pe baza utilizării tehnologiei informatiei şi a comunicaţiilor, soluţii de integrare a calculatorului în activitatea de învăţare şi de comunicare a învăţării, familiarizarea cu noi strategii de evaluare pentru lecţiile centrate pe elev şi noi instrumente de evaluare continuă.

Utilizarea eficientă a tehnologiilor moderne se poate realiza numai în condiţiile proiectării demersului didactic, în mod corect şi coerent, racordat la cerinţele unei instruiri centrate pe elev.

Durata: 24 ore

Curriculum-ul programului:

a. Competenţe vizate

  • instrumentarea cadrelor didactice în domeniul practicilor inovatoare în ceea ce priveşte predarea/învăţarea/ evaluarea;
  • stimularea creativităţii cadrelor didactice în ceea ce priveşte proiectarea predării şi a evaluării progresului elevilor;
  • descoperirea de soluţii flexibile pentru folosirea calculatorului la orice oră de curs şi în activităţile extracurriculare;
  • stimularea învăţării prin fructificarea motivaţiei elevilor de a folosi calculatorul.

b. Planificarea modulelor tematice

Module

Total ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

1. Curriculum, instruire şi proiectare

5

1

4

-

2. Tehnologia informaţiei în procesul de învăţare

5

1

4

-

3. Evaluarea învăţării folosind noile tehnologii

5

1

3

1

4. Instrumente de lucru google aps

7

3

4

-

Evaluare finala

2

 

 

2

Total

24

6

15

3

c. Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I

8 - 13

1. Curriculum, instruire şi proiectare

Teorie + aplicații

II

8 - 13

2. Tehnologia informaţiei în procesul de învăţare

Teorie + aplicații

III

8 - 13

3. Evaluarea învăţării folosind noile tehnologii

Teorie + aplicații + evaluare

IV

8 - 15

4. Instrumente de lucru google aps

Teorie + aplicații

V

9 - 11

Evaluare finala

evaluare

 

d. Modalități de evaluare

Activităţile din cadrul programului de formare continua se vor desfăşura atât in mod individual cat si frontal, iar procesul instructiv/educativ se va desfăşura sub forma de curs si de seminarii.

Evaluarea se va realiza intermediar şi final, teorie şi practică.

2. Resurse umane

Formatori implicaţi:

- prof. Ciochină Ana Luisa, profesor informatică și TIC, inspector școlar, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

- prof. Farcaşanu Antoanela profesor informatică și TIC, director adjunct, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

- Prof. Şandru Valeria – prof. metodist,  Google APS trainer, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

Coordonatorul programului profesor metodist CCD Diaconu Aurelia

Criterii curriculare

Public țintă vizat: cadre didactice și personal didactic auxiliar din județul Vâlcea

Justificare: Cunoașterea problematicii Holocaustului contribuie la o înțelegere profundă a lumii în care trăim. Generațiile actuale evoluează sub semnul unei crize de valori, în care compasiunea, toleranța și chiar susținerea ideii de regim democratic își găsesc tot mai greu locul în universul preocupărilor lor cotidiene.

Istoria recentă a demonstrat că pericolul statului totalitar nu a dispărut și ar fi o greșeală să credem că el a rămas doar în manualele  de istorie. Naționalismul exacerbat și fundamentalismul religios sunt pericole reale pentru societatea românească și anunță o renaștere a gândirii de tip totalitar.

Elevii și profesorii au nevoie de instrumente care să le stimuleze gândirea critică, discernământul științific, etic și moral, iar istoria Holocaustului oferă din plin astfel de ocazii.


Durata: 24 ore

Locul de desfășurare a programului: Școala Gimnazială ”I. Gh. Duca” Rm. Vâlcea

Curriculum-ul programului

Competențe vizate:

  • Să ajute la extinderea cunoştinţelor referitoare la acest moment fără precedent
  • Să sprijine păstrarea memoriei victimelor
  • Să încurajeze profesorii şi elevii să reflecteze asupra chestiunilor de ordin moral şi spiritual create de evenimentele Holocaustului şi la modul în care aceste probleme își găsesc aplicabilitate în societatea contemporană

Planificarea  pe module tematice

Nr.

crt.

Modul

Nr. ore

1.

Discursul antisemit în epoca contemporană

6

2.

Memoria  Holocaustului: discriminare, deportare, exterminare

6

3.

Educația despre Holocaust. Pedagogie și legislație

10

4.

Evaluare finală

2

Calendarul programului

Ziua

Intervalul orar

Tema

Tip de activitate

I (8 h)

8 – 10

Modulul I - Discursul antisemit în epoca contemporană

Modulul II – Memoria Holocaustului: discriminare, deportare, exterminare

Tema 1 – Holocaustul în Europa

Curs

10 - 12

Aplicaţii

12 – 14

Curs

14 - 16

Aplicaţii

II (8 h)

8 – 10

Modulul II – Memoria Holocaustului: discriminare, deportare, extermina

Tema 2 – Holocaustul în România

Modulul III- Educația despre Holocaust. Pedagogie și legislație

Tema 1 – Cum să predăm despre  Holocaust în școală?

Curs

10 – 12

Aplicaţii

12 - 14

Curs

14 - 16

Aplicaţii

III (6h)

8 – 10

Modulul III- Educația despre Holocaust. Pedagogie și legislație

Tema 2- Activități educative cu privire la Holocaust

Tema 3 – Sugestii privind călătoriile de studiu

Curs

10 – 12

Aplicaţii

12 – 14

Aplicaṭii

IV (2h)

9 - 11

Evaluare finală

Evaluare

 

Modalităţi de evaluare a cursanţilor

Evaluare teorie

Evaluare

aplicaţii

Evaluare finală

10% Prezenţă şi implicare

40%, procent repartizat pentru:

Frecvenţă – 10% (prezenţă fizică);

Activitatea la seminar – 20% (prezenţă activă, alcătuirea unor bibliografii, comentarii de citate, analize de text, dezbateri, jocuri de rol, studiul de caz, brainstormingul, interviul, înregistrări audio-video);

Proiecte, referate, portofolii

50% - elaborarea temelor propuse, susţinerea  uneia  dintre ele, prin utilizarea unor programe digitale alese de propunător:

STRUCTURA PORTOFOLIULUI DE EVALUARE (realizarea unui proiect educational pe tema Holocaustul, combaterea, rasismului și xenofobiei în secolul XXI).

2. Resurse umane

a. Formatori implicați:

Prof, Samoilă Daniela Mihaela, inspector istorie ISJ Vâlcea, grad didactic I, Certificat CNFPA

Prof. Șandru Valeria, profesor metodist CCD, grad didactic I, certificat CNFPA

Prof. Diaconu Maria Aurelia, profesor metodist CCD, doctorat, certificat CNFPA

b. Coordonatorul programului profesor metodist CCD Pleșea Adina Cristina