Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a implementat programul de formare continuă "Tinerii împotriva violenței" finanţat din Fondul Social European , derulat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei în județul Vâlcea, în cadrul proiectului strategic POSDRU/1/1.1/S/6, în perioada iulie-septembrie 2011. Proiectul contribuie în mod direct la realizarea obiectivului general al Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane – POSDRU şi se înscrie în domeniul major de intervenţie 1.1 Acces la educaţie şi formare profesionalã iniţialã de calitate.
Programul face parte din programul de categoria 3 –Programe de perfecționare datorate reformei, conform Art.33v alin. (2). litera a din Legea 128/1997, tipul – modul lung (84 de ore /21 de credite profesionale transferabile) acreditat prin OMECTS nr. 4620/05.08.2010.
Obiectivul general al proiectului
Obiectivul general al proiectului vizeazã dezvoltarea unor structuri şi mecanisme de informare, formare, monitorizare şi comunicare la nivel local, regional şi naţional în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenelor de violenţã în şcoalã, în vederea dezvoltãrii capacitãţii instituţionale a diferitelor structuri cu rol în domeniu şi a competenţelor resurselor umane implicate în educaţie.
Obiectivele specifice ale proiectului
Proiectul urmărește :

  • dezvoltarea unui sistem performant de monitorizare a fenomenului violenţei în şcoli şi a unui cadru metodologic comun la nivelul tuturor judeţelor;
  • implementarea unor activitãţi de conştientizare a problematicii violenţei şcolare în rândul diferitelor categorii de actori şcolari şi la nivelul opiniei publice;
  • acordarea de sprijin pentru dezvoltarea instituţionalã a structurilor cu responsabilitãţi în coordonarea la nivel naţional, judeţean, local cu responsabilitãţi în combaterea fenomenelor de violenţã în şcoalã;
  • crearea unei reţele de formatori cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei şcolare la diferite niveluri de decizie;
  • creşterea capacitãţii instituţionale a centrelor de formare judeţene pentru îmbunãtãţirea calitãţii şi diversificarea ofertei de formare în domeniul violenţei şcolare;implicarea activã a elevilor în activitãţi de prevenire şi combatere a violenţei şcolare organizate în context şcolar şi extraşcolar.

Grupurile ţintã
Grupurile ţintã vizate în proiect sunt constituite din elevi, personal cu funcţii de conducere, monitorizare, evaluare şi control din inspectoratele şcolare, directori şi membri ai consiliilor de administraţie ale unitãţilor de învãţãmânt.
Rezultatele proiectului
Perfectarea unui sistem de monitorizare a fenomenelor de violenţã în şcoli;
Sprijin pentru dezvoltare instituţionalã;
Formarea în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în şcoalã;
Formarea elevilor implicaţi în programul de gestionare a conflictelor şi comunicare / interacţiune non-violentã.

„Tinerii împotriva violenţei”, un proiect ajuns la final


Evaluarea finală a proiectului „Tinerii împotriva violenţei”, finanţat din Fondul Social European şi implementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului , derulat Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei , a avut loc, la Casa Corpului Didactic Valcea , în data de 21 septembrie 2011. La acest proiect au participat 60 cadre didactice, personal cu funcţii de conducere, monitorizare, evaluare şi control din inspectoratele şcolare, directori şi membri ai consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ. Problematica violenţei în şcoli reprezintã un interes constant al politicilor europene contemporane, devenind în mod oficial o problemã politicã. Violența în mediul școlar este un fenomen destul de complex, cu o diversitate de forme de manifestare care justifică folosirea terminologiei specializate, rafinate: astfel școala este spațiul de manifestare a conflictului între copii și între adulți - copii, iar raporturile de forță sau planul în care se consumă conduitele ofensive (verbal, acțional, simbolic) sunt variabile importante în întelegerea fenomenului.. La nivel European este larg acceptatã importanţa problemei violenţei şcolare şi necesitatea promovãrii unor politici la nivelul sistemelor de educaţie prin care acest fenomen sã fie redus. Proiectul “Tinerii împotriva violenţei” îsi propune educarea non-violentã a copilului, astfel încat acesta sã nu preia modelul comportamental violent al adulţilor.Salvaţi Copiii România derulează acest proiect în calitate de Partener 3 al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, beneficiarul proiectului şi cu partenerii Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi organizaţia OSC.

 

  • Registru Unic Edvidenta Cursanti - click aici
  • Condica de prezenta a desfasurarii evenimentelor - click aici
  •