Noutăți an școlar 2023-2024

 

1. CRITERII CURRICULARE

·         Denumirea programului

Dezvoltarea de Abilități Socio-Emoționale” – curs avizat de Ministerul Educației prin Decizia CSA cu Nr. 1241/DGMRURS/31.05.2023; perioada de avizare —3 ani–10-12 credite;

·         Public-țintă vizat

Personal didactic de predare, personal didactic auxiliar și personal didactic cu funcții de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar

·         Justificare (necesitate, utilitate)

Programul are rolul de a accentua necesitatea dezvoltării unui cadru educațional care include aspectele sociale și emoționale ale învățării, pe lângă componenta rațională evidentă și ontologică a procesului educațional. În acest sens, este adusă în atenție dezvoltarea laturii sociale, prin intermediul stabilirii și administrării relațiilor din cadrul grupului școlar, dar și a celei emoționale, prin cunoașterea propriilor trăiri și emoții și conștientizarea unei responsabilități emoționale care să aducă o stare de normalitate din acest punct de vedere în dezvoltarea armonioasă a personalității elevului.

·         Durata (număr total de ore de formare)

30 de ore (12 ore în format sincron —fizic și 18 de ore în format asincron — individual pe platformă);

·         Curriculum-ul programului (competențe vizate, planificarea modulelor tematice, calendarul programului)

Scop:

Scopul programului este acela de a analiza și exersa dezvoltarea de abilități socio-emoționale în rândul elevilor în cadrul procesului educațional, prin studiul diverselor metode și tehnici specifice tematicii propuse.

Obiective:

ü  Definirea abilităților de tip socio-emoțional;

ü  Stabilirea unui cadru teoretic fundamental al abilităților socio-emoționale în context educațional;

ü  Formularea de metode și tehnici de dezvoltare a abilităților socio-emoționale ale elevilor;

ü  Integrarea componentei socio-emoționale în procesul educațional.

Competențe vizate:

ü  Formularea unui cadru teoretic necesar implementării dezvoltării de abilități socio-emoționale în rândul elevilor;

ü  Aplicarea de metode și tehnici de dezvoltare a abilităților socio-emoționale în context educațional;

ü  Stabilirea unui cadru integrat de dezvoltare a personalității elevilor în activitatea educațională;

ü  Identificarea modalităților optime de dezvoltare a abilităților socio-emoționale ale elevilor.

Planificarea pe stagii / module tematice – timp alocat:

Modulul I. Abilitățile socio-emoționale - 2h

Modulul II. Modalități de dezvoltare a abilităților socio-emoționale - 8h

Modulul III. Integrarea abilităților socio-emoționale - 2h

·         Modalități de evaluare a cursanților

Activitatea de evaluare finală din cadrul programului se organizează și constă în analiza și evaluarea portofoliilor profesionale personale în cadrul comisiei de evaluare.

Pentru evaluarea finală, personalul didactic care a finalizat și a promovat activitățile de formare aferente programului de formare continuă acreditat, elaborează și transmite comisiei de evaluare finală, prin intermediul tehnologiei și internetului - platformă, unități mobile de stocare, e-mail - un portofoliu profesional personal, realizat ca urmare a participării la programul de formare, portofoliile vor fi arhivate de către furnizorul programului de formare continuă acreditat.

2. RESURSE UMANE

·         Formatori implicați (nivelul de pregătire)

Studii superioare și de specialitate;

Atestat de formator eliberat;

Operare PC: Word Excel PowerPoint.

·         Coordonatorul programului

Claudia TRUȘCĂ, Director PR

+40 763 410 227

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

3. CRITERII ECONOMICE

·         Număr de cursanți planificați

25 cursanți;

·         Costul programului/ al activității

200 RON/ cursant

 

Furnizor: Asociația ”Educația este putere” Slatina