Training Google for Education
September 16, 2014Oferta de programe a Casei Corpului Didactic Valcea anul scolar 2014-2015
October 2, 2014Ne face plăcere să vă invităm de Ziua Mondială a Educaţiei la CONFERINŢA NAŢIONALĂ /SIMPOZION NAȚIONAL “EXIGENŢELE SOCIETĂŢII ŞI EDUCAŢIA ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII UMANE”, organizată de UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRANCOVEANU”, RM. VÂLCEA, în parteneriat cu INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VÂLCEA, CASA CORPULUI DIDACTIC VÂLCEA, FUNDAŢIA DE ÎNVĂŢĂMÂNT, ŞTIINŢĂ ŞI CULTURĂ „PROF. UNIV. DR. ALEXANDRU PUIU”, CENTRUL JUDETEAN DE RESURSE SI ASISTENTA EDUCATIONALA VALCEA, SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5, RÂMNICU VÂLCEA, în ziua de 4 octombrie 2014, ora 10, în Amfiteatrul UNIVERSITĂȚII „CONSTANTIN BRANCOVEANU”, RM. VÂLCEA.
Tematica dezbătută pe secţiuni:
1. Cerințe actuale și de perspectivă în dezvoltarea și modernizarea educației
2. Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
3. Comunicarea interumană – factor important în formarea personalităţii la nivelul exigențelor contemporane
4. Educaţia în incluziunea socială a copiilor cu nevoi speciale
Participarea la Conferinţă presupune respectarea următorilor paşi:
1. Completarea fişei de înscriere – Termen limită: 1 octombrie 2014.
2. Trimiterea lucrării în format electronic, maxim două pagini (caractere – TNR, dimensiune caractere – 12, spaţiu rânduri – 1.5, cu diacritice; numele, prenumele autorului şi şcoala de provenienta poziţionate sub titlul lucrării în partea dreaptă; bibliografiedupămodelul: Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predare şi învăţare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca)– Termen limită: 01 octombrie.
LUCRARILE CARE NU RESPECTA ACESTE CERINTE NU VOR FI PUBLICATE
3. Susţinerea lucrării în cadrul secţiunii.
4. Pentru participanții din alte județe, participarea poate fi indirectă.
5. Mapa conferinţei/simpozionului va conţine programul, un CD cu ISBN, cât şi alte materiale utile în activitatea didactică
Nu se percepe taxa de participare!
NOTĂ: Fişa de înscriere, lucrarea in extenso, vor fi trimise pe adresa de e-mail iordache_mihaela06@yahoo.com și la telefonul 0763188695
Fisa de inscriere AICI.