Album foto WORKSHOP “Impactul programelor de formare continuă și perfecționare în județul Vâlcea” 2015
March 25, 2015CONCURS NAŢIONAL DE EDUCAŢIE CIVICĂ „VALOAREA UMANĂ-ESENŢA VIEŢII”
May 12, 2015CONCURS NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ PENTRU ELEVII DE GIMNAZIU ŞI LICEU ŞI SIMPOZION NAŢIONAL PENTRU CADRELE DIDACTICE ,,EX LIBRIS” EDIŢIA A VIII-A -2015-
COORDONATOR:
Prof. Cristian Alexandrescu, Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea
Prof. Florin Cîrciu
Concursul Literar de Creaţie Ex libris,
Ediţia a VIII–a , martie-mai 2015
– CONCURS NAŢIONAL –
Concursul Literar de Creaţie Ex libris este organizat de Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, al Centrului Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Vâlcea, al Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul şi al Casei Corpului Didactic Vâlcea. Prezentul regulament constituie o variantă de Proiect National al profesorului Cristian Alexandrescu, de la Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea. Nu se admit plagiate după acest model de regulament, după denumirea sa şi formatul acestuia. Dreptul de a aproba copierea articolelor prezentate în revista EX LIBRIS apartine deţinătorilor de copy-right (autorul), care trebuie contactat si informat în timp util. Orice preluare de texte din revista EX LIBRIS, fără aprobarea autorilor şi precizarea sursei intră sub incidenţa legii drepturilor de autor, este considerată furt intelectual şi va fi pedepsită penal. Ne rezervăm dreptul de a acţiona în instanţă, orice persoană sau instituţie, care va copia formatul sau modelul concursului, revistei, al simpozionului sau numele acestora, fără obţinerea acordului prealabil scris al organizatorilor acestui proiect.
Acest concurs se adresează elevilor de liceu, celor de gimnaziu, cât şi cadrelor didactice, prin secţiunea de comunicări ştiinţifico – metodice. Premierea elevilor constă în diplome. La concursul nostru nu se percepe taxă de participare pentru elevi. Profesorii participanţi la acest concurs naţional pot realiza un acord de parteneriat cu liceul nostru în numele şcolii pe care o reprezintă, iar modelul se găseşte în ultima anexă a regulamentului. Participanţii vor trimite în plicul cu propriile creaţii şi un plic A4 timbrat şi autoadresat, pentru a putea primi înapoi documentele de participare la concurs. În acest plic, profesorii îndrumători vor introduce şi acordul de parteneriat, semnat de şcoala participantă.
Activitatea propusă:
Concursul Naţional de Creaţie Literară “Ex Libris”
Data:
Martie-mai 2015
Perioada de promovare a concursului:
5 ianuarie-27 februarie 2015
Loc de desfăşurare:
Colegiul Energetic, Aleea Sergiu Purece, nr. 10, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.
Argument:
- dorinţa de a descoperi şi sprijini elevii talentaţi, cu simţ estetic deosebit şi cu înclinaţie certă spre lectura riguroasă şi de calitate;
- afirmarea tinerelor talente şi promovarea lor în revista concursului, precum şi în presa locală şi regională/naţională;
- stimularea elevilor şcolii noastre pentru o lectură eficientă şi pentru creaţia literară originală;
- încurajarea comunicării dintre elevii colegiului nostru şi elevii altor unităţi şcolare, a implicării elevilor, în general, în activităţi şcolare, extraşcolare şi extracurriculare.
Scop:
- formarea unor aptitudini valoroase de exprimare orală şi scrisă la elevi;
- utilizarea de către elevi, în vorbirea curentă a limbii literare sau a unui limbaj standardizat.
Obiective:
- formarea unor deprinderi şi maniere elegante la elevii de gimnaziu şi liceu;
- atragerea elevilor spre lectură şi preocupări literare serioase şi redutabile, prin puterea exemplului celor care au reuşit.
Grup-ţintă:
- elevi de gimnaziu şi de liceu;
- profesori care să-i coordoneze.
INIŢIATORI:
- Prof. Cristian Alexandrescu, Colegiul Energetic
- Prof. Florin Cîrciu, Colegiul Energetic
ORGANIZATORI:
- Prof. Bică Andra, inspector general, ISJ Vâlcea
- Prof. Isabella Ioniţă, inspector limba română, ISJ Vâlcea
- Prof. Gabriela Trăistaru, inspector educativ, ISV Vâlcea
- Prof. Marilena Matei, inspector programe europene, ISJ Vâlcea
- Prof. Cătălin-Flavius Sîiulescu, director, Palatul Copiilor Rm. Vâlcea
- Prof. Cristian Alexandrescu, Colegiul Energetic
- Prof. univ. dr. Nicolae Panea, decan, Universitatea din Craiova
- Prof. univ. Ion Deaconescu, Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, Academia Internațională “Mihai Eminescu”
- Prof. univ. dr. Dumitru Gherghina, Universitatea din Craiova
- Prof. univ. Florin Păsătoiu, Facultatea de Sociologie, Universitatea din Craiova
- Prof. univ. Cristina Păsătoiu, Universitatea “Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu, Departamentul de Proiecte Europene
- Prof. univ. dr. Gabriel Coşoveanu, Universitatea din Craiova
- Prof. univ. dr. Ovidiu Drăghici, Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova
- Referent Bogdan Popian, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea
- Prof. Nelu Barbu, profesor, preşedinte- Asociaţia Culturală “Anton Pann” Rm. Vâlcea
- Lect. univ. Tită Cezar, decan, Universitatea “Spiru Haret” Râmnicu Vâlcea
- Nichi Ursei, preşedinte, Clubul Umoriştilor Vâlceni
- Prof. Remus Grigorescu- dir. Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea
- Prof. Elena Stoica – dir. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea
- Prof. Bogdan Marinescu, dir. Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Vâlcea
PARTENERI:
- INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VÂLCEA
- PRIMĂRIA RÂMNICU VÂLCEA, DEPARTAMENTUL DE CULTURĂ
- CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI VALORIFICAREA TRADIŢIEI ŞI CREAŢIEI POPULARE VÂLCEA
- CASA CORPULUI DIDACTIC VÂLCEA
- DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU TINERET ŞI SPORT VÂLCEA
- PALATUL COPIILOR RÂMNICU VÂLCEA
- BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “ANTIM IVIREANUL”RÂMNICU VÂLCEA
- SOCIETATEA CULTURALĂ “ANTON PANN” RÂMNICU VÂLCEA
- UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
- UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” TÂRGU-JIU
- UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” RÂMNICU VÂLCEA
- UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” RÂMNICU VÂLCEA
- ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI
- CLUBUL UMORIŞTILOR VÂLCENI
SECŢIUNILE CONCURSULUI:
ELEVI:
A1. Elevi de gimnaziu:
I. Poezie cu tematica: Viaţa în culori, văzută prin ochi naivi de copil.
La această secţiune se înscriu în concurs, elevii de gimnaziu, care vor fi admişi dacă trimit 2 (două) poezii, tehnoredactate în câte două exemplare.
II. Proză scurtă pe tema: Lumea din vis.
La această secţiune se înscriu în concurs elevii de gimnaziu, care vor fi admişi dacă trimit 2 (două) texte în proză scurtă, de câte 2 pagini fiecare, tehnoredactate în câte două exemplare.
A2. Elevi de liceu:
I. Poezie pe tema: Panoplia valorilor.
La această secţiune sunt admişi elevii claselor liceale, care se înscriu în concurs cu 4 (patru) poezii, tehnoredactate în dublu exemplar.
II. Proză scurtă pe tema: Omul, această fiinţă minunată.
Participă elevii de liceu, care trimit 2 (două) lucrări, între 2 (două) şi 3 (trei) pagini. Fiecare creație va fi expediată în câte 2 (două) exemplare.
III. Epigramă pe tema: Prietenul la nevoie se cunoaşte .
Elevii pot participa la această secţiune dacă trimit 5 (cinci) epigrame, care să se înscrie în această temă generică.
IV. Grafică/desen pe tema: Peisaj montan.
Elevii participanţi vor trimite între 2-3 creaţii pe această temă, acestea urmând să se încadreaze în temă şi să sugereze punctul de vedere al autorului. (format A4)
V. Fotografie pe tema: Minunile Deltei Dunării.
Elevii participanţi vor trimite între 5 fotografii pe această temă, urmând ca juriul să selecteze fotografia considerată cea mai reuşită din punctul de vedere al exprimării artistice şi al încadrării tematice. (format A4)
Elevii vor expedia creaţiile pe adresa: Colegiul Energetic, Aleea Sergiu Purece, nr. 10, zona Nord, Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, cu menţiunea: Pentru Concursul Literar Naţional Ex libris, în perioada 2-27 aprilie 2015, urmând ca rezultatele să fie anunţate în cursul lunilor mai-iunie 2015. Jurizarea finală va avea loc între 8 mai 2015. Premiile câştigătorilor din alte localităţi sau judeţe vor fi expediate prin Poştă, cu confirmare de primire, în cursul lunilor mai-iunie 2015.
Creaţiile elevilor, în dublu exemplar, tehnoredactate în format 14, Times New Roman, distanţa dintre rânduri -1, se introduc într-un plic, alături de fişa de înscriere, personalizată prin motto-ul ales. Primul plic este introdus într-un plic mai mare, pe care se înscrie adresa mai sus-menţionată. Fiecare lucrare înscrisă în concurs va avea de asemenea specificat şi motto-ul ales de către participant. Creaţiile elevilor nu se vor returna participanţilor, iar acest lucru nu va atrage nicio pretenţie de niciun fel din partea organizatorilor concursului şi Proiectului Naţional “Ex libris” în general.
Toate creaţiile elevilor vor fi apreciate de către un juriu imparţial, format din profesori competenţi şi personalităţi ale culturii judeţului. Câştigătorii vor primi din partea organizatorilor concursului diplome şi menţiuni. Penru fiecare secţiune din concurs se acordă premiile I, II, III şi menţiune. Elevii care nu câştigă vreun premiu sau menţiune nu vor primi diplomă de participare, dar profesorul va fi recompensat cu certificat de coordonator. Lista elevilor participanţi la concursul de creaţie literară, cât şi cea a celor premiaţi vor fi publicate pe CD-ul cu ISSN, ce va fi păstrat ca document de către organizatori.
Organizatorii nu răspund pentru plicurile pierdute din vina Poştei, iar cele ce nu vor ajunge până la data de 27 aprilie 2015 vor fi descalificate şi nu vor mai intra în concurs. Prin Poştă se înţelege Poşta Română sau orice curier privat de poştă rapidă. De asemenea, vor fi descalificate de la început, lucrările ce conţin greşeli de exprimare sau de ortografie. Lista cu numele câştigătorilor va apărea şi în revista concursului – revista „Ex libris” şi vor fi de asemenea popularizate şi în presa locală. Numele câștigătorilor pentru fiecare secțiune vor fi postate pe site-urile DIDACTIC.RO sau OLIMPIADE.RO. Oricare dintre lucrările ce nu vor respecta vreo indicație de mai sus, nu va mai fi evaluată si va fi exclusă automat din concurs, fără niciun fel de pretenție din partea organizatorilor
B. PROFESORI:
Simpozionul Naţional “Ex libris” :
1. Literatură:
“I. L. Caragiale, de la homo ridens la multitudinea formelor savuroase de comic şi umor”.
2. Metodică:
“Managementul proiectelor europene./ Managerul de proiect./ Modele viabile de proiecte europene”.
Lucrările pe tema de mai sus vor avea 2, maximum 3 pagini şi vor respecta aceleaşi cerinţe de redactare, ca şi creaţiile înscrise în concurs de elevi (mărime caracter-14,Times New Roman, distanţa între rânduri-1). Ele vor fi expediate pe aceeaşi adresă (Colegiul Energetic, Aleea Sergiu Purece, nr. 10, zona Nord, Râmnicu Vâlcea) între 2 martie-27 aprilie 2015 şi vor fi incluse de către organizatori în revista “Ex libris” (revista concursului, care are ISSN). Materialele vor fi trimise pe suport electronic/CD în perioada precizată mai sus, cu menţiunea: Pentru Simpozionul Naţional “Ex libris”. Materialele profesorilor pot fi expediate şi prin mail pe adresa crstalx75@gmail.com sau mirelauta@yahoo.com. Toţi colegii participanţi cu referate vor fi de acord cu donarea sumei de 35 de lei, ce este necesară pentru cheltuieli de editare a revistei şi pentru expedierea premiilor. Suma respectivă va fi trimisă pe adresa şcolii organizatoare, prin mandat poştal, pe numele unuia dintre profesorii iniţiatori ai concursului, în momentul expedierii referatului. Dacă pe referat apar numele a doi profesori, atunci aceştia vor achita împreună suma de 60 de lei. Ne exprimăm dorința, pe această cale, ca lucrările prezente în concurs să fie obligatoriu originale şi nu compilate de pe Internet, altfel ne rezervăm dreptul de a refuza primirea oricărei lucrări ce nu îndeplineşte acest criteriu de a participa la simpozionul nostru. Într-o astfel de situaţie, taxa de participare va fi returnată solicitantului.
Înainte de a participa la concursul sau la simpozionul nostru, va rugăm sa citiţi cu atenţie prezentul regulament şi, în cazul în care vă decideţi să faceţi acest lucru, să îl respectaţi întocmai.
DIRECTOR COLEGIUL ENERGETIC:
- Prof. Dumitru Mătăcuţă, director, Colegiul Energetic
ORGANIZATORI:
- CATEDRA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
- CATEDRA DE SOCIO-UMANE
- CATEDRA DE INFORMATICĂ
PROFESORI ORGANIZATORI DIN COLEGIUL ENERGETIC:
- Prof. Cristian Alexandrescu, Colegiul Energetic
- Prof. Mirela Uţă, Colegiul Energetic
- Prof. dr. Mihăiţă Simion, Colegiul Energetic
- Prof. Cătălin Bîrzescu, Colegiul Energetic
- Prof. Oana Bădoiu, Colegiul Energetic
- Prof. Marius Ionescu, Colegiul Energetic
- Prof. Florin Cîrciu, Colegiul Energetic
- Bibliotecar Ana-Maria Dobre, Colegiul Energetic
COLABORATORI:
- Prof. Simona Cîrstea, Colegiul Energetic
- Prof. Claudiu Schiteanu, Colegiul Energetic
- Prof. Venera Bîrzescu, Colegiul Energetic
- Prof. Cristina Ceauşu, Colegiul Energetic
- Prof. Ovidiu Tănase, Colegiul Energetic
- Prof. Ana-Maria Floroiu, Colegiul Național “Alexandru Lahovari”
- Prof. dr. Alina Vețeleanu, Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab”
- Prof. Ion Predescu, Colegiul Economic Rm. Vâlcea
- Prof. Cristian Ruxanda, director, Liceul Tehnologic „Oltchim”
- Prof. Natalia Cîrciu, Liceul Tehnologic „Oltchim”
- Prof. Florin Dorian Smeureanu, Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”
- Prof. Andreea Simion, Colegiul Economic Rm. Vâlcea
- Prof. Mihaela Simion, Colegiul Economic Rm. Vâlcea
- Prof. Claudia Drăghici, Colegiul Național Pedagogic “Ștefan Velovan” Craiova
- Prof. Claudia Lazăr, Şcoala Maglavit
- Prof. Diana Alexandrescu, Şcoala Gura Văii
TEHNOREDACTARE:
- Prof. Cristian Alexandrescu, Colegiul Energetic
- Prof. Mirela Uţă, Colegiul Energetic
RESPONSABILI POPULARIZARE CONCURS ŞI SIMPOZION:
- Prof. Cristian Alexandrescu, Colegiul Energetic
- Prof. dr. Mihăiţă Simion, Colegiul Energetic
- Prof. Florin Cîrciu, Colegiul Energetic
- Prof. Ovidiu Tănase, Colegiul Energetic
Organizatorii mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru buna colaborare şi le urează concurenţilor MULT SUCCES!
Concursul Naţional de Creaţie Literară Ex libris
Ediţia a VII–a, martie-mai 2015
Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea
Fisa de inscriere AICI.