
5 Octombrie – Ziua Internațională a Educației în bibliotecile și CDI-urile vâlcene
October 6, 2026Data de 5 Octombrie – Ziua Mondială a Educației – a oferit Casei Corpului Didactic Vâlcea, prin prezența directorului instituției, oportunitatea de a lua parte la două evenimente ce reconfirmă misiunea CCD Vâlcea, aceea de a susține o formare continuă, performantă și adaptată realității de la catedră.
E de la Educație ne amintește, înainte de toate, despre rostul școlii și despre oamenii care o țin vie. Pentru CCD Vâlcea, misiunea este simplă și concretă: suntem aici pentru a le oferi profesorilor sprijinul, resursele și formarea de care au nevoie la clasă, astfel încât școala să rămână un loc în care elevii vin cu drag și învățarea are sens. Este puntea prin care activitatea instituției sprijină direct munca de la catedră.
E de la Erasmus reflectă dinamica învățării în context european, evidențiată în cadrul Conferinței Internaționale organizate de Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, dedicată proiectului iVRbook – Inclusive Virtual Reality Book.
Prezentă la eveniment, doamna director a CCD Vâlcea a subliniat: „Valoarea unei mobilități nu stă doar în ceea ce vezi și înveți acolo, ci mai ales în ceea ce aduci cu tine la întoarcere. Important este să revii în școala ta, în clasa ta, lângă elevii tăi și să aprinzi acolo ceva din ceea ce ai descoperit, ai înțeles și ai trăit într-un alt context”.
CCD Vâlcea include constant în oferta sa programe de formare și cursuri dedicate scrierii și implementării proiectelor Erasmus+ și eTwinning, oferind cadrelor didactice instrumentele necesare pentru a accesa aceste oportunități europene.
E de la Experiență completează această dimensiune educațională prin parteneriatul academic cu Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Vâlcea, o instituție ce împlinește în acest an 35 de ani de excelență și tradiție în învățământul superior. Acest moment aniversar, celebrat odată cu deschiderea anului universitar, a fost un prilej cu care doamna director a transmis calde felicitări tuturor organizatorilor, cadrelor didactice și studenților, dorindu-le un parcurs universitar cu încredere, implicare și reușite, adresând mulțumiri deosebite conducerii universității pentru colaborarea excelentă de-a lungul anilor și sprijinul constant în formarea cadrelor didactice din județ.

















