Formarea cadrelor didactice pentru programul „A doua șansă”
November 25, 2025Educaţie incluzivă în învăţământul preuniversitar
November 25, 2025Grup țintă: personal didactic de predare
CRITERII CURRICULARE:
- Nota argumentativă
Programul este destinat profesorilor pentru care modern în predare înseamnă răspunsul adecvat la comanda socială a vremii, tot ceea ce poate reduce diferenţa dintre recunoaştere şi reproducere, tot ceea ce contribuie la realizarea sarcinilor învăţământului contemporan, competențelor formulate prin programele şcolare, în predarea diferențiată percepută ca sistem de semne cu ajutorul cărora cadrele didactice își formulează gândurile, propunându-și să valorifice latura practică, aplicativă, formativă, fundamentată, însă şi teoretic.
De asemenea, îşi propune să eficientizeze elaborarea CDȘ-urilor întrucât tendința sistemului de învăţământ, orientat spre formarea și dezvoltarea competenţelor-cheie, este de a valorifica, tot mai mult, un nou model de predare-învățare a disciplinelor școlare, în care sunt consolidate cunoștințe din diverse arii curriculare, în vederea educării unei persoane inteligente, capabile să înțeleagă lumea înconjurătoare și să răspundă imperativelor acesteia, printr-o unitate a cunoașterii.
- Informații generale:
| Domeniul tematic al programului | Denumirea programului | Grup țintă | Formă de organizare | Nr. total de ore | Distribuția nr. de ore/ forme de organizare | Coordonator program | ||
| Față – în – față | Online sincron | Online asincron | ||||||
| Educație incluzivă și combaterea discriminării în școală | Incluziune și digitalizare în procesul instructiv-educativ | personal didactic de predare
|
Online | 25 | – | 14 | 11 | Profesor metodist CCD Șandru Valeria |
- Scopul programului: de a furniza competenţe specifice organizării resurselor procesului didactic în concordanță cu specificul clasei de elevi și a parcursului diferențiat pe care și-l propun; de a dezvolta gândirea strategică la nivelul cursanţilor pentru a putea analiza şi defini schimbările ce au loc la nivelul organizaţiilor; de a ajuta cadrele didactice să contribuie la îmbunătăţirea stării ofertei actuale a unităților școlare.
- Competențe formate/ dezvoltate
C1 Eficientizarea demersului didactic prin intermediul metodelor active-participative centrate pe elev.
C2 Dobândirea mecanismelor care să permită modificarea dispoziţiei interioare a destinatarului, schimbarea
C3 Convingerilor, credinţelor, acţiunilor, reprezentărilor sale.
C4 Organizarea demersului didactic în vederea promovării principiilor și valorilor unui învățământ de calitate.
de dezvoltare a gândirii critice:
- Locație de desfășurare: platforma Casei Corpului Didactic Vâlcea – Gsuite for Education
Plan de învățământ program avizat
| Nr.
crt. |
Denumire modul/ temă | Nr. total ore/ modul/ temă | Distribuție nr. de ore/ pe formă de organizare | ||
| Față – în – față | Online sincron | Online asincron | |||
| 1 | Importanța autonomiei didactice | 4 | – | 2 | 2 |
| 2. | Predarea integrată | 4 | – | 2 | 2 |
| 3. | Instruirea diferențiată | 5 | – | 3 | 2 |
| 4. | Tehnici alternative de evaluare | 4 | – | 3 | 1 |
| 5. | Abordarea virtuală a procesului didactic | 4 | – | 2 | 2 |
| 6. | Transdiciplinaritatea în procesul instructiv-educativ | 4 | – | 2 | 2 |
| Nr. total ore/ program avizat | 25 | – | 14 | 11 | |
Modalități de evaluare a cursanților
| Evaluare pe parcurs teorie | Evaluare pe parcurs aplicaţii | Evaluare finală |
| Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile față în față. și finalizarea temelor offline. | Finalizarea temelor ofline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs. | Portofoliul individual. |
Structura portofoliu de evaluare: Elaborarea unui demers didactic (proiect didactic) folosind metode activ – participative centrate pe elev.
Resurse umane
- Formatori implicați
– prof. Samoilă Daniela Mihaela, professor istorie, inspector colar, grad didactic I, certificate formator acreditat ANC (CNFPA), formator național
– profesor Vețeleanu Alina –Nicoleta, profesor limba franceză, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), formator național
– profesor Mihăilescu Alina, profesor limba română, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), formator CCD
- Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Șandru Valeria


