III.11. Educaţia morală în învăţământul preșcolar
November 15, 2023III.13. Formarea competenței metacognitive în contextul Lifelong Learning
November 15, 20231.Criterii curriculare
Publicul țintă vizat: cadre didactice din învățământul preuniversitar, personal didactic de conducere.
Justificarea ofertei:
Programul de formare îşi propune să dezvolte modele şi scenarii posibile de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar prin activităţi didactice colaborative, respectiv prin împărtășirea și valorificarea experiențelor didactice individuale, care apoi să fie integrate în demersal didactic realizat în mediul virtual. Mai exact, programul de formare propus spre avizare este conceput în scopul de a crea un cadru favorabil pentru a fi generate modele și practici didactice stimulative pentru optimizarea procesului de instruire, pentru eficientizarea strategiilor didactice utilizând resursele TIC, dar mai ales prin integrarea acestora în demersul didactic. Prin parcurgerea programului de formare, beneficiarii acestuia vor dobândi competențe pentru a concepe soluţii inovative de integrare a instrumentelor TIC în activitatea de învăţare, familiarizarea cu noi strategii de predare și evaluare pentru lecţiile pe care le vor susține cu efectivele de elevi.
Durata: 24 ore
Curriculum-ul programului:
a. Competenţe vizate:
– Înțeleagerea semnificațiilor conceptului de curriculum.
– Aplicarea metodelor interactive specifice instruirii în mediului online.
– Stimularea creativitatății cadrelor didactice în procesul de predare, învățare, evaluare.
– Elaborarea unor instrumente de evaluare care să fie valorificate în instruirea realizată în mediul online.
– Integrarea instrumentele multimedia în activitățile didactice formale și nonformale.
b. Forma de organizare a programului: webinarii sincron față în fața și teme offline
c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpului Didactic Vâlcea – G Suite for Education;
d. Planificarea modulelor tematice
Module |
Total ore |
Teorie |
Aplicaţii |
Evaluare |
Tema 1 Curriculum – demers și proiectare didactică |
2 (webinar sincron online) |
1 (webinar față în față) |
1(webinar față în față) |
– |
Tema 2 Aplicații online folosite în procesul de predare – învățate – evaluare (prezzi, padlet, quizz. learningapps, wordwall, kahoot, mentimenter ș.a.) |
4 (online mixt) |
2 (webinar față în față) |
2 (teme offline) |
– |
Tema 3 Metode interactive folosite în cadrul webinarii sincronlor în mediul educațional (video conferințe, platforme educaționale, instrumente google) |
6 (online mixt) |
2 (webinar față în față) |
4 (teme offline) |
– |
Tema 4 Integrarea multimedia în activitățile didactice formale și nonformale (selectare filme tematice, inserare link-uri, creare video, album foto etc. prin mijloace multimedia) |
2 (webinar sincron online) |
|
2 (webinar față în față) |
– |
Tema 5 Aplicații practice e-learning (elaborarea temelor de portofoliu) |
8(online mixt) |
2 (webinar față în față) |
5 (teme offline) |
1 (offline) |
Evaluare finala |
2 (webinar sincron online) |
– |
– |
2 (webinar față în față) |
Total |
24 |
7 |
14 |
3 |
e. Calendarul programului
Ziua |
Interval orar |
Tema |
Tip activitate |
I (6h) |
08.00 – 10.00
10.15 – 12.15 12,30 – 14,30 |
Curriculum – demers și proiectare didactică Aplicații online folosite în procesul de predare – învățate – evaluare (prezzi, padlet, quizz. learningapps, wordwall, kahoot, mentimenter ș.a.) |
Teorie + aplicații (webinar față în față)
Aplicații (teme offline) |
II (6h) |
08.00- 10.00 10.15- 14.15 |
Metode interactive folosite în cadrul webinarii sincronlor în mediul educațional (video conferințe, platforme educaționale, instrumente google) |
Teorie + aplicații (webinar față în față) Aplicații (teme offline) |
III (4h) |
08.00-10.00
10.15 – 12.15
|
Integrarea multimedia în activitățile didactice formale și nonformale (selectare filme tematice, inserare link-uri, creare video, album foto etc. prin mijloace multimedia) |
Teorie + aplicații (webinar față în față)
|
IV (6h) |
8,00 – 14,00 |
Aplicații practice e-learning (elaborarea temelor de portofoliu) |
Aplicații (teme offline) |
V (2h) |
09.00– 11.00 |
Evaluare finala |
Evaluare (webinar față în față) |
f. Modalități de evaluare
Evaluare pe parcurs teorie |
Evaluare pe parcurs aplicaţii |
Evaluare finală |
Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile sincron față în față și finalizarea temelor offline. |
Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs. |
Portofoliu individual.
|
Structura portofoliului de evaluare:
1. Proiectarea unei unități de învățare (proiect tematic pentru educația timpurie) pentru disciplina predată, la alegere, utilizând instrumentele online adecvate particularităților de vârstă ale elevilor
2. Realizarea unei evaluări sumative utilizând metoda proiectului cu ajutorul instrumentelor colaborative Google
3.Crearea unui demers didactic, activitate de învățare la distanță, la disciplina predată
2. Resurse umane
Formatori implicaţi:
– prof. Merlan Doina, profesor informatică și TIC, inspector școlar, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator ECDL;
– prof. Cataragă Issabela, profesor informatică și TIC, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea;
– prof. Dumbrăvescu Dumitru, profesor informatică și TIC, inspector școlar, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea
– Prof. Fîrtățescu Paula, profesor informatică și TIC, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA);
– Prof. Ciochina Ana Luisa, profesor informatică și TIC, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA);
– Prof. Pădurețu Emil, profesor informatică și TIC, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA);
– Prof. Grecea Violeta, profesor informatică și TIC, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA)
– Prof. Cojocaru Nicoleta, profesor informatică și TIC, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA);
– Prof. Vasile Costin, profesor informatică și TIC, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA)
b. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD