III.20. Elemente de istorie a comunității rrome în spațiul românesc
October 24, 2018III.22. Folosirea utilă, creativă, sigură a internetului
October 24, 20181. Criterii curriculare
Public țintă vizat: cadre didactice din învăţământul preuniversitar din județul Vâlcea
Justificare: Cursul îşi propune să desfăşoare activităţi de formare de mentori, contribuind astfel în mod direct la îmbunătăţirea calificării cadrelor didactice, acordându-le acestora un sprijin semnificativ în carieră. De asemenea, se urmăreşte dezvoltarea competenţelor profesorilor cu atribuţii în domeniul activităţilor de mentorat (sau care doresc să se implice în astfel de activităţi) – mentori de practică pedagogică, pentru a deveni profesionişti în realizarea pregătirii practice a noilor generaţii de profesori.
Durata: 24 ore
Locul de desfășurare a programului: Liceul Tehnologic “Ferdinand I” Rm. Vâlcea
Curriculum-ul programului
- Competențe vizate:
- cunoaşterea şi înţelegerea contextului actual şi a noilor standarde de calitate în conformitate cu care se realizează procesul formării profesionale pentru cariera didactică;
- aplicarea cu profesionalism a unor principii şi metode de bază din domeniul mentoratului pentru rezolvarea unor probleme asociate debutului profesional în cariera didactică;
- utilizarea adecvată de criterii, metode standard şi instrumente specifice de evaluare, pentru aprecierea calităţii activităţilor pe care le experimentează debutanţii;
- dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a-şi aduce contribuţii personale la crearea unei adevărate culturi în domeniul mentoratului pentru cariera didactică
- Planificarea pe module tematice– timp alocat
Nr. crt. |
Modul |
Nr. ore |
1. |
Profesorul mentor şi profesorul debutant – ipostaze,semnificații, dialoguri profesionale |
6 |
2. |
Mentoratul și problematica sa actuală |
6 |
3. |
Proiectarea și implementarea programului de mentorat |
6 |
4. |
Instrumente specifice activităţii mentorului |
4 |
|
Evaluare finală |
2 |
- Calendarul programului:
Ziua |
Intervalul orar |
Tema |
Tip de activitate |
I (6 h) |
8 – 10 |
Profesorul mentor şi profesorul debutant – ipostaze,semnificații, dialoguri profesionale |
Curs |
10 – 14 |
Aplicaţii |
||
II (6 h) |
8 – 10 |
Mentoratul și problematica sa actuală |
Curs |
10 – 14 |
Aplicaţii |
||
III (6h) |
8 – 10 |
Proiectarea și implementarea programului de mentorat |
Curs |
10 – 14 |
Aplicaţii |
||
IV (4h) |
8 – 10 |
Instrumente specifice activităţii mentorului |
Curs |
10 – 12 |
Aplicaţii |
||
IV (2h) |
9 – 11 |
|
Evaluare |
Modalităţi de evaluare
Evaluare teorie |
Evaluare aplicaţii |
Evaluare finală |
10% Prezenţă şi implicare |
40%, procent repartizat pentru:
|
50% – elaborarea temelor propuse, susţinerea uneia dintre ele, prin utilizarea unor programe digitale alese de propunător. |
2. Resurse umane
Formatori implicați:
– prof. Ochia Florin, profesor informatică, grad didactic I; grad didactic I, certificat formator acreditat CNFPA, adeverintă formator CCD Vâlcea;
– prof. Ochia Mădălina, director, profesor fizică, grad didactic I; certificat formator
– prof. Mărgărita Antoanela, consilier școlar, inspector școlar, gradul didactic I; certificat formator
Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Șandru Valeria