III.25. Optimizarea scrierii proiectelor europene
November 16, 2023III.27. Practici de predare specifice limbilor străine
November 16, 20231. Criterii curriculare
Public – țintă vizat: personal didactic de predare, didactic auxiliar si nedidactic din județul Vâlcea
Justificarea ofertei:
Acest curs își propune o abordare sistemică, integrată la nivel de județ care să genereze beneficii pe termen lung pentru elevii rromi care se află în situații de risc în cee ce privește excluziunea socială și discriminarea pe criterii etnice și / sau rasiale.
Acest program de formare vine să răspundă unor exigențe din ”Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2014-2020”. În concordanță cu aceste cerințe, acest program își propune ca formabilii să intre în posesia unor cunoștințe care țin de valorile și tradițiile populației rrome, să înțeleagă problememele care sunt specifice acestei comunități, eforturile pe care aceștia le fac pentru a-și construi o identate culturală, socială, etc
Durata: 24 ore
Curriculum-ul programului:
a. Competențe vizate:
– Înțelegerea semnificației unor concepte precum: valori, principii, tradiții, cutume, stereotipuri, discriminare;
– Valorificarea acestor cunoștințe în cadrul interacțiunii cu persoanele care aparțin minorității rrome;
– Construirea unor unor strategii de prevenire a conflictelor, gestionarea corectă a eventualelor conflicte care își au originea în diferențele culturale dintre majoritate-minoritate;
b. Forma de organizare a programului: webinarii fata în fața și teme offline
c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpului Didactic Vâlcea – Gsuite for Education
d. Planificarea modulelor tematice
Module |
Total ore |
Teorie |
Aplicaţii |
Evaluare |
Tema 1 Aspecte organizatorice și formarea echipelor de lucru |
2 (webinar față în față) |
1 (webinar față în față) |
1(webinar față în față) |
– |
Tema 2 Noțiuni introductive privind tradițiile și obiceiurile rromilor Majoritate-Minoritate |
4 (webinar față în față) |
1 (webinar față în față) |
3(webinar față în față) |
– |
Tema 3 Specificul cultural al comunității rrome. |
6 (webinar față în față) |
2 (webinar față în față) |
4(webinar față în față) |
– |
Tema 4 Reprezentarea rromului de către majoritate |
2 (webinar față în față) |
1 (webinar față în față) |
1(webinar față în față) |
– |
Aplicații practice e-learning (elaborarea temelor de portofoliu) |
6 (teme offline) 2 (webinar față în față) |
2 (webinar față în față) |
5 (teme offline) |
1 (offline) |
Evaluare finala |
2 (webinar față în față) |
– |
– |
2 (webinar față în față) |
Total |
24 |
7 |
14 |
3 |
e. Calendarul programului
Ziua |
Interval orar |
Tema |
Tip activitate |
I (4h) |
08.00 – 10.00
10.15 – 12.15 |
Aspecte organizatorice și formarea echipelor de lucru Noțiuni introductive privind tradițiile și obiceiurile rromilor Majoritate-Minoritate
|
Teorie + aplicații (webinar față în față) |
II (4h) |
08.00- 10.00
10.15- 12.15 |
Noțiuni introductive privind tradițiile și obiceiurile rromilor Majoritate-Minoritate Specificul cultural al comunității rrome. |
Teorie + aplicații (webinar față în față) |
III (4h) |
08.00-10.00 10.15– 12.15 |
Specificul cultural al comunității rrome.
|
Teorie + aplicații + evaluare (webinar față în față) |
IV (4h) |
08.00– 10.00 10.15– 12.15 |
Reprezentarea rromului de către majoritate |
Teorie + aplicații (webinar față în față) |
V (2h) |
08.00– 10.00
|
Reprezentarea rromului de către majoritate |
aplicații (webinar față în față) |
VI (4h) |
08.00-12.00 |
Aplicații practice e-learning (elaborarea temelor de portofoliu) |
aplicații (teme offline) |
VII (2h) |
09.00– 11.00 |
Evaluare finala |
Evaluare (webinar față în față) |
f. Modalități de evaluare
Evaluare pe parcurs teorie |
Evaluare pe parcurs aplicaţii |
Evaluare finală |
Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile față în față. și finalizarea temelor offline. |
Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs. |
Portofoliul individual |
Structura portofoliului de evaluare:
1. Analiza unui eveniment contemporan ce a marcat puternic viața comunității rrome.
2. Proiectul didactic al unei activități prin care se urmărește promovarea tradițiilor în comunitate.
2. Resurse umane
a. Formatori implicați:
– Prof. Ciocan Vetuța – profesor, inspector școlar general adjunct, grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC, adeverință formator CCD Vâlcea
– prof. Diaconu Maria Aurelia, profesor doctor, grad didactic I, certificat formator acreditat CNFPA, adeverință formator CCD Vâlcea
– prof. Iacob Ramona Claudia, inspector școlar, grad didactic I, certificat formator acreditat CNFPA, adeverință formator CCD Vâlcea
– prof. Tătuț Anamaria Narcisa, profesor, grad didactic I, certificat formator acreditat CNFPA, adeverință formator CCD Vâlcea
– Prof. Ciocan Valentin – profesor, grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC, adeverință formator CCD Vâlcea
– Prof. Tudosoiu Gheorghe Daniel, profesor, certificat formator acreditat ANPC, adeverință formator CCD Vâlcea
b. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD