III.4. Competența metacognitiă în contextul educației digitale
November 15, 2022III.6. Didactica învăţământului preșcolar
November 15, 20221.Criterii curriculare
Publicul ţintă vizat: personal didactic de predare, didactic auxiliar si nedidactic din județul Vâlcea
Justificarea ofertei:
Acest curs își propune o abordare sistemică, integrată la nivel de județ care să genereze beneficii pe termen lung pentru elevii rromi care se află în situații de risc în cee ce privește excluziunea socială și discriminarea pe criterii etnice și / sau rasiale. Acest program își propune ca formabilii să intre în posesia unor cunoștințe care țin de valorile și tradițiile populației rrome, să înțeleagă problememele care sunt specifice acestei comunități, eforturile pe care aceștia le fac pentru a-și construi o identate culturală, socială, etc. Programul de formare face referiere și la respectarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.
Durata: 24 ore
Curriculum-ul programului:
a. Competenţe vizate:
– Înțelegerea semnificației unor concepte precum: valori, principii, tradiții, cutume, stereotipuri, discriminare.
– Raportarea la principiile și regulile de prelucrare a datele personale statuate în Regulamentul UE 2016/ 679 al Parlamentului European.
– Construirea unor strategii de prevenire a conflictelor, gestionarea corectă a eventualelor conflicte care își au originea în diferențele culturale dintre majoritate-minoritate;
b. Forma de organizare a programului: webinarii sincron fata în fața și teme offline
c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpuilui Didactic Vâlcea – Gsuite for Education;
Tipuri de aplicații folosite: jamboard, padlet, mentimeter, kahoot etc.
d. Planificarea modulelor tematice
Module |
Total ore |
Teorie |
Aplicaţii |
Evaluare |
Tema 1 Aspecte organizatorice și formarea echipelor de lucru |
2 (webinar sincron online) |
1 (webinar față în față) |
1(webinar față în față) |
– |
Tema 2 Noțiuni introductive privind tradițiile și obiceiurile rromilor. Majoritate-Minoritate |
4 (online mixt) |
2 (webinar față în față) |
2 (teme offline) |
– |
Tema 3 Specificul cultural al comunității rrome. |
6 (online mixt) |
2 (webinar față în față) |
4 (teme offline) |
– |
Tema 4 Respectarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare |
2 (webinar sincron online) |
|
2 (webinar față în față) |
– |
Tema 5 Aplicații practice e-learning |
8(online mixt) |
2 (webinar față în față) |
5 (teme offline) |
1 (offline) |
Evaluare finala |
2 (webinar sincron online) |
– |
– |
2 (webinar față în față) |
Total |
24 |
7 |
14 |
3 |
e. Calendarul programului
Ziua |
Interval orar |
Tema |
Tip activitate |
I (6h) |
08.00 – 10.00
10.15 – 12.15 12,30 – 14,30 |
Tema 1 Aspecte organizatorice și formarea echipelor de lucru Tema 2 Noțiuni introductive privind tradițiile și obiceiurile rromilor Majoritate-Minoritate |
Teorie + aplicații (webinar față în față)
Aplicații (teme offline) |
II (6h) |
08.00- 10.00 10.15- 14.15 |
Tema 3 Specificul cultural al comunității rrome.
|
Teorie + aplicații (webinar față în față) Aplicații (teme offline) |
III (4h) |
08.00-10.00
10.15 – 12.15 |
Tema 4 Respectarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare |
Teorie + aplicații (webinar față în față)
|
IV (6h) |
8,00 – 14,00 |
Tema 5 Aplicații practice e-learning |
Aplicații (teme offline) |
V (2h) |
09.00– 11.00 |
Evaluare finala |
Evaluare (webinar față în față) |
f. Modalități de evaluare
Evaluare pe parcurs teorie |
Evaluare pe parcurs aplicaţii |
Evaluare finală |
Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile sincron față în față și finalizarea temelor offline. |
Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs. |
Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.
|
Structura portofoliului de evaluare:
1. Eseu: ”Tradiții și obiceiuri ale rromilor”, cu accent pe folosirea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.
2. Proiectul didactic al unei activități prin care se urmărește promovarea tradițiilor în comunitate.
2. Resurse umane
a. Formatori implicaţi:
– prof. Iacob Ramona, profesor limba și literatura română, Inspector pentru Minorități, Inspectoratul Școlar Județean Valcea, gr. I, certificat ANPC formator
– prof. Diaconu Maria Aurelia – profesor metodist, Casa Corpului Didactic Vâlcea; doctorat, certificat ANPC formator
– prof. Popescu Mihaela, profesor matematică, Director Școala Gimnazială ”Anton Pann” Rm. Vâlcea, gr. I, certificat ANPC formator
b. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Șandru Valeria