III.6.11. Dezvoltarea abilităţilor emoţionale la şcolarul mic
October 9, 2017III.6.13. Dezbatere, oratorie și retorică
October 9, 2017- Criterii curriculare:
Publicul ţintă vizat: cadre didactice în curs de perfecționare prin obținerea gradelor didactice
Justificarea ofertei: idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane și dezvoltarea personală și profesională și în evoluția în carieră. Formarea continuă a cadrelor didactice reprezintă activități care au ca scop dezvoltarea competențelor, cunoștințelor și expertizei modulare.
Durata : 24 ore
- Competenţe vizate:
- Definitivarea în învățământ;
- Evoluția în carieră prin obținerea gradelor didactice II și I;
- Actualizarea şi dezvoltarea competenţelor în domeniul de specializare corespunzător funcţiei didactice ocupate, precum şi în domeniul psihopedagogic şi metodic;
- Dezvoltarea şi extinderea competenţelor transversale privind interacţiunea şi comunicarea cu mediul social şi cu mediul pedagogic, asumarea de responsabilităţi privind organizarea, conducerea şi îmbunătăţirea performanţei strategice a grupurilor profesionale, autocontrolul şi analiza reflexivă a propriei activităţi şi altele.
- Planificarea modulelor:
- Informarea privind cariera – 4 ore;
- Consilierea și educarea (pentru carieră) – 4 ore;
- Evoluția în carieră prin definitivarea în învățământ și obținerea gradelor didactice – 4 ore;
- Planul de dezvoltare profesională – 5 ore;
- Instrumente de lucru pentru realizarea planului de dezvoltare profesională – 5 ore;
- Evaluare – 2 ore.
- Calendarul programului:
Ziua |
Orar |
Tema |
Tip de activitate |
Formatori |
I (8 h) |
|
|
Curs |
Prof. Apostol Doinița Prof. Șandru Valeria Prof. Stroescu Laura |
9 – 11 |
Aplicații |
|||
11 – 12 |
Curs |
|||
12 – 14 |
Aplicații |
|||
14 – 16 |
Evaluare |
|||
II(8 h) |
8 – 10 |
3. Evoluția în carieră prin definitivarea în învățământ și obținerea gradelor didactice 4. Planul de dezvoltare profesională |
Curs |
|
10 – 12 |
Aplicații |
|||
12 – 14 |
Aplicații |
|||
14 – 16 |
Evaluare |
|||
III(8 h) |
8 – 10 |
5. Instrumente de lucru pentru realizarea planului de dezvoltare profesională |
Curs |
|
10 – 12 |
Aplicații |
|||
12 – 14 |
Aplicații |
|||
14 – 16 |
Evaluare |
|||
IV (4h) |
9 – 11 |
Evaluare finală: proiect metodico-ştiinţific la una din temele programului, prezentat în cadrul şedinţei publice (în conf. cu art. 20 litera f, din O.M.Ed.C. 4611/2005), prin utilizarea dispozitivelor multimedia (PC şi videoproiector) |
Evaluare |
Modalităţi de evaluare a cursanţilor:
Evaluare teorie |
Evaluare aplicaţii |
Evaluare finala |
prezenţa și implicare |
activitatea la seminar – prezenţă activă, alcătuirea unor bibliografii, comentarii de citate, analize de text, dezbateri, jocuri de rol, studiul de caz, brain-stormingul, interviul, înregistrări audio-video; proiecte, referate, portofolii – portofoliul, teste, fişă psiho-pedagogică, referate, recenzii, conspecte, de alcătuit o bibliografie, investigaţii practice. |
proiect specific |
2. Resurse umane:
– Prof. Apostol Doinița, inspector școlar DRU,
– Prof. Șandru Valeria, profesor metodist CCD Vâlcea,
– Prof. Stroescu Laura, profesor Școala Gimnazială nr. 10 Râmnicu Vâlcea,