Simpozion international “Practici inovative in activitatea de mentorat”
July 17, 2014Curs “DIDACTICA-STIINTELE NATURII”
August 12, 2014
CCD Valcea face înscrieri pentru cursul de formare "ABILITAREA CORPULUI DE METODIȘTI DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR" – 40 de ore, 10 credite, acreditat cu OMEN nr. 3905 / 18.07.2014
Scopul programului „ABILITAREA CORPULUI DE METODIȘTI DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR” este creşterea calităţii inspecției şcolare din unităţile de învăţământ preuniversitar în vederea eficientizării serviciilor de educaţie şi formare a elevilor şi furnizează competenţele necesare cadrelor didactice care deţin sau vor deţine rol de metodişti în vederea realizării unor inspecţii curente şi speciale cu un grad ridicat de profesionalism și pentru asigurarea standardelor de performanţă în învăţământul preuniversitar.
Tematica cursului: ( 4 module )
a) Comunicare şi abilităţi sociale ale profesorului metodist al IŞJ
b) Managementul carierei didactice și al dezvoltării personale
c) Profesorul metodist și inspecția școlară
d) Utilizarea noilor tehnologii în domeniul educațional

Taxa: 300 de lei