Educație interculturală, multiculturală şi plurilingvism
November 25, 2025Dezbatere, Oratorie și Retorică
November 25, 2025Grup țintă: personal didactic de predare, personal didactic cu funcții de conducere, personal didactic cu funcții de îndrumare şi control
Criterii curriculare:
- Nota argumentativă
Promovarea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale, a respectului faţă de sine şi respectul faţă de alţii; dezvoltarea unor atitudini şi comportamente care să conducă la respectarea drepturilor celorlalţi, promovarea egalităţii de gen, respectarea, înţelegerea şi valorizarea diversităţii culturale, în special în ceea ce priveşte diferenţele naţionale, etnice, religioase, lingvistice şi alte minorităţi sau comunităţi; promovarea cetăţeniei active şi a democraţiei.
- Informații generale
| Domeniul tematic al programului | Denumirea programului | Grup țintă | Formă de organizare | Nr. total de ore | Distribuția nr. de ore/ forme de organizare | Coordonator program | ||
| Față – în – față | Online sincron | Online asincron | ||||||
| Educație interculturală, multiculturală şi plurilingvism
|
Laboratorul democrației: Învață, participă, schimbă
|
personal didactic de predare, personal didactic cu funcții de conducere, personal didactic cu funcții de îndrumare şi control | online | 25 | – | 14 | 11 | Profesor metodist CCD
Ciochină Luisa Ana |
- Scopul programului
Formarea calităților cetățeanului activ și responsabil, promotor al valorilor naționale, general-umane și democratice, capabil să-și asume responsabilitatea pentru propriul destin și destinul comunității.
- Competenţe vizate:
C1 Identificarea etapelor specifice dezvoltării programelor școlare care includ Drepturile Omului.
C2 Formularea strategiilor educaționale în evaluarea programelor de Drepturile Omului.
C3 Dezvoltarea competențelor de exprimare culturală și de conștientizare a valorilor culturale.
- Locație de desfășurare: platforma Casei Corpului Didactic Vâlcea – Gsuite for Education
- Plan de învățământ program avizat
| Nr.
crt. |
Denumire modul/ temă | Nr. total ore | Distribuție nr. de ore/ pe formă de organizare | ||
| Față – în – față | Online sincron | Online asincron | |||
| 1. | Educaţia și drepturile omului: instrumente pentru incluziune, dialog intercultural și democraţie | 4 | – | 2 | 2 |
| 2. | Competențe transdisciplinare privind cetățenia responsabilă | 6 | – | 4 | 2 |
| 3. | Dezvoltarea strategiei de educație pentru cetățenie democratică | 7 | – | 4 | 3 |
| 4. | Instrument pentru dezvoltarea școlii democratice | 8 | – | 4 | 4 |
| Nr. total ore/ program avizat | 25 | – | 14 | 11 | |
- Modalități de evaluare a cursanților
| Evaluare pe parcurs teorie | Evaluare pe parcurs aplicaţii | Evaluare finală |
| Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile față în față. și finalizarea temelor offline. | Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs. | Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului. |
Structura portofoliului de evaluare:
- Studiu de caz pe tema Educație pentru drepturile omului, cu respectarea regulilor de prelucrare a datele personale
- Proiectul didactic al unei activități realizate în scopul apărării și promovării drepturilor omului.
Resurse umane
- Formatori
– prof. Ciocan Valentin – profesor istorie, grad didactic I, certificat Formator acreditat ANC (CNFPA), formator CCD Vâlcea
– prof. Samoilă Daniela Mihaela – profesor istorie, inspector școlar, grad didactic I, certificat Formator acreditat ANC (CNFPA), formator național.
– prof. Diaconu Maria Aurelia, profesor dr., grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA). formator național
– prof. Croitoru Elena Roxana, profesor, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), formator CCD Vâlcea
- Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Ciochină Luisa Ana


