
Educație, artă și viitor – valori în care credem
June 19, 2026Vă invităm să celebrăm Ziua Universală a Iei!
Casa Corpului Didactic Vâlcea, în parteneriat cu Școala Populară de Arte Râmnicu Vâlcea și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, organizează miercuri, 24 iunie 2026, ora 13:00, la Școala Populară de Arte Râmnicu Vâlcea, un eveniment dedicat iei românești – simbol al identității, tradiției și patrimoniului cultural național.
Cadrele didactice și toți cei interesați sunt invitați să participe la o întâlnire care aduce în prim-plan frumusețea portului popular și rolul educației în păstrarea valorilor autentice.
Ia românească ne unește prin tradiție și ne inspiră să ducem mai departe valorile care ne definesc.



