V.25. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
October 3, 2012V.27. MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII- PROIECTAREA DEZVOLTĂRII INSTITUŢIONALE
October 3, 20121. Criterii curriculare
Tip program: formare şi dezvoltare profesională
Publicul ţintă vizat: cadre didactice și didactice auxiliare
Justificarea ofertei:
Orice schimbare și orice reformă în educație nu se poate realiza fără o analiză a aspectelor culturale și fără a le lua în considerare ca parte integrantă a mediului educațional. Cunoașterea trăsăturilor culturii organizației noastre școlare este esențială pentru decizia strategică de continuare a reformei educaționale cu toate implicațiile care derivă din acest fapt. Cultura școlii este un mediu care ”poartă” mesajele și care mediatizează relațiile inter-personale și relațiile dintre școală și comunitate.
Actualul program de formare vă propune identificarea aspectelor de management și al culturii organizaționale ca un complex specific de valori, credințe conducătoare, reprezentări, înțelesuri, căi de gândire împărtășite de membrii organizației școlare, ca determinantă a modurilor în care membrii unei organizații se vor comporta în interiorul și în afara organizației și care sunt transmise noilor membri drept corecte.
Durata: 36 ore
Curriculum-ul programului:
Competențe vizate, conform standardelor funcției de învățător:
I. Documentarea şi informarea permanentă din diferite surse clasice şi moderne;
II. Manifestarea unei conduite psihopedagogice inovative în plan profesional/ social.
III. Manifestarea unei conduite pedagogice (auto)reflexive asupra activităţilor didactice / pedagogice proprii;
IV. Adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea ,,situaţiilor limită”;
V. Asimilarea cunoștiințelor de tip organizațional.
Planificarea modulelor tematice:
Modul tematic |
Total ore |
Teorie |
Aplicatii |
Evaluare |
1. Dimensiunea de gen în educație |
4 h |
1 h |
2 h |
– |
2. Parteneriatul educațional – școală și comunitate |
4 h |
1 h |
2 h |
– |
3. Managementul de proiect |
6 h |
2 h |
4 h |
1 h |
4. Managementul schimbării |
6 h |
2 h |
4 h |
1 h |
5. Cultura organizațională |
6 h |
2 h |
4 h |
1 h |
6. Managementul organizației școlare |
8 h |
2 h |
4 h |
1 h |
Evaluare finală |
2 h |
– |
– |
2 h |
Total |
36 h |
10 h |
20 h |
6 h |
Calendarul programului:
Ziua |
Intervalul orar |
Tema |
Tip de activitate |
Formatori |
I (8 h) |
8 – 9 |
1. Dimensiunea de gen în educație 2. Parteneriatul educațional – școală și comunitate |
Curs |
Prof. Smeureanu Dorin Florian
Prof. Bică Andra
|
9 – 11 |
Aplicații |
|||
11 – 12 |
Curs |
|||
12 – 14 |
Aplicații |
|||
14 – 16 |
Evaluare |
|||
II(8 h) |
8 – 10 |
3. Managementul de proiect |
Curs |
|
10 – 12 |
Aplicații |
|||
12 – 14 |
Aplicații |
|||
14 – 16 |
Evaluare |
|||
III(8 h) |
8 – 10 |
4. Managementul schimbării 5. Cultura organizațională |
Curs |
|
10 – 12 |
Aplicații |
|||
12 – 14 |
Aplicații |
|||
14 – 16 |
Evaluare |
|||
IV(8 h) |
8 – 10 |
6. Managementul organizației școlare |
Curs |
|
10 – 12 |
Aplicații |
|||
12 – 14 |
Aplicații |
|||
14 – 16 |
Evaluare |
|||
V (4h) |
9 – 11 |
Evaluare finală: proiect metodico-ştiinţific (A4, TNR, 12, 1 rând), la una din temele programului, prezentat în cadrul şedinţei publice (în conf. cu art. 20 litera f, din O.M.Ed.C. 4611/2005), prin utilizarea dispozitivelor multimedia (PC şi video proiector) |
Evaluare |
Modalități de evaluare a cursanților:
Evaluare teorie |
Evaluare aplicaţii |
Evaluare finala |
prezenţa si implicare |
– activitatea la seminar – prezenţă activă, alcătuirea unor bibliografii, comentarii de citate, analize de text, dezbateri, jocuri de rol, studiul de caz, brain-stormingul, interviul, înregistrări audio-video; – proiecte, referate, portofolii – portofoliul, teste, fişă psiho-pedagogică, referate, recenzii, conspecte, de alcătuit o bibliografie, investigaţii practice. |
proiect metodico-ştiinţific la una din temele programului |
2. Resurse umane:
- ü Prof. Smeureanu Florin Dorian, inspector școlar general (formator județean)
- ü Prof. Bică Andra, director CCD (formator județean)