III.23. Optimizarea procesului de scriere a proiectelor europene
November 11, 2021III.25. Prevenirea şi combaterea violenței şcolare
November 11, 20211. Criterii curriculare
Publicul ţintă vizat: cadre didactice din învățămntul preuniversitar, personal auxiliar
Justificarea ofertei:
Programul de formare are ca scop dezvoltarea abilităților și competențelor de lucru ale cadrelor didactice care predau sau vor preda la clase , unde se lucrează cu adulţii ( elevi care au părăsit de timpuriu şcoala şi au depăşit vârsta standard de şcolarizare). Acest curs încurajează cadrele didactice din învăţământul preuniversitar să participe la programe de lucru cu adulţii, de tip „A doua şansă“, să promoveze în şcoli şi în comunităţi, contribuind astfel la reducerea analfabetismului şi reintegrarea socială a persoanelor participante în program. Acesta se adresează tuturor cadrelor, nu numai celor din comunităţile cu persoane aparţinând grupurilor dezavantajate.
Durata: 24 ore
Curriculum-ul programului:
a. Competenţe vizate:
1. Elaborarea şi implementarea de strategii, planuri de acţiune şi programe în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, menţinerii în sistemul de educaţie a elevilor cu risc de abandon şcolar şi reintegrării în educaţie a persoanelor care au părăsit timpuriu şcoala.
2. Transferul şi implementarea bunelor practici ce vizează creşterea accesului la educaţie prin dezvoltarea şi susţinerea de reţele şi parteneriate.
3. Dezvoltarea acțiunilor specifice pentru îmbunătățirea și promovarea abilităților speciale în scopul facilitării integrării sociale a populației adulte în educația de tip “a doua șansă”.
b. Forma de organizare a programului: webinarii sincron față în fața și teme offline
1. Noi repere teoretice privind programul A doua şansă
2. Elemente de proiectare didactică în programul A doua şansă
3. Exemple de bune practica ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programe de lucru cu adulţii
4. Activități care promovează principiul egalității de șanse și de gen și care urmăresc reintegrarea celor care au părăsit timpuriu școala.
c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpuilui Didactic Vâlcea – Gsuite for Education;
Tipuri de aplicații folosite: classroom, meet, ppt.
d. Planificarea modulelor tematice
Module |
Total ore |
Teorie |
Aplicaţii |
Evaluare |
Noi repere teoretice privind programul A doua şansă ( cadru normativ și materiale informative) |
2 (webinar sincron online) |
1 (webinar față în față) |
1(webinar față în față) |
– |
Metodologii, repere metodologice, note, regulamente, ghiduri, manuale, alte preciări Elemente de proiectare didactică în programul A doua şansă (proiectarea unei activități didactice) – Exemple de bune practici ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programul A doua şansă |
4 (online mixt) |
2 (webinar față în față) |
2 (teme offline) |
– |
Metode activ-participative de predare-învăţare-evaluare Evaluarea în cadrul sistemelor educaţionale incluzive Managementul clasei incluzive Exemple de bune practici ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programe de lucru cu adulţii |
6 (online mixt) |
2 (webinar față în față) |
4 (teme offline) |
– |
Parteneriat pentru educaţie – şcoala şi comunitatea – în Programul “A doua şansă” Activități care promovează principiul egalității de șanse și de gen și care urmăresc reintegrarea celor care au părăsit timpuriu școala. |
2 (webinar sincron online) |
|
2 (webinar față în față) |
– |
Aplicații practice e-learning |
8(online mixt) |
2 (webinar față în față) |
5 (teme offline) |
1 (offline) |
Evaluare finala |
2 (webinar sincron online) |
– |
– |
2 (webinar față în față) |
Total |
24 |
7 |
14 |
3 |
e. Calendarul programului
Ziua |
Interval orar |
Tema |
Tip activitate |
I (6h) |
08.00 – 10.00
10.15 – 12.15 12,30 – 14,30 |
Noi repere teoretice privind programul A doua şansă ( cadru normativ și materiale informative) Metodologii, repere metodologice, note, regulamente, ghiduri, manuale, alte preciări Elemente de proiectare didactică în programul A doua şansă (proiectarea unei activități didactice) – Exemple de bune practici ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programul A doua şansă |
Teorie + aplicații (webinar față în față)
Aplicații (teme offline) |
II (6h) |
08.00- 10.00 10.15- 14.15 |
Metode activ-participative de predare-învăţare-evaluare Evaluarea în cadrul sistemelor educaţionale incluzive Managementul clasei incluzive Exemple de bune practici ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programe de lucru cu adulţii |
Teorie + aplicații (webinar față în față) Aplicații (teme offline) |
III (4h) |
08.00-10.00
10.15 – 12.15
|
Parteneriat pentru educaţie – şcoala şi comunitatea – în Programul “A doua şansă” Activități care promovează principiul egalității de șanse și de gen și care urmăresc reintegrarea celor care au părăsit timpuriu școala. |
Teorie + aplicații (webinar față în față)
|
IV (6h) |
8,00 – 14,00 |
Aplicații practice e-learning |
Aplicații (teme offline) |
V (2h) |
09.00– 11.00 |
Evaluare finala |
Evaluare (webinar față în față) |
f. Modalități de evaluare
Evaluare pe parcurs teorie |
Evaluare pe parcurs aplicaţii |
Evaluare finală |
Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinarii sincronle față în față. și finalizarea temelor offline. |
Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs. |
Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.
|
Structura portofoliului de evaluare:
Tema1 – Proiectaţi o unitate de învăţare, la un modul la alegere, din perspectiva unei competenţe cheie, la o clasa „A doua sansa”
Tema2 – Identificaţi activităţi care promoveaza principiul egalitatii de sanse si de gen si care urmaresc reintegrarea celor care au parasit timpuriu scoala
Tema3 – – Realizaţi un proiect didactic la un modul, la alegere, la o clasa “A doua sansa”
2. Resurse umane
a. Formatori implicați:
– prof. Păușescu Ioana Consuela, economie, grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC, adeverință formator CCD Vâlcea
– prof. Becheru Ramona Florentina, Limba română, grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC, adeverință formator CCD Vâlcea
b. Coordonatorul programului profesor metodist CCD prof. Şandru Valeria