III.28. Practici inovative în predarea limbii române
November 16, 2023III.30. Profesorul în societatea cunoașterii
November 16, 20231.Criterii curriculare
Publicul ţintă vizat: personal de conducere, didactic, didactic auxiliar
Justificarea ofertei:
Programul răspunde nevoilor de formare al personalului din învățământul preuniversitar privind dezvoltarea unor competențe de gestionare eficientă a situațiilor în care participanții, direcți și indirecți, la actul educațional se confruntă cu situații de criză la nivelul şcolii. De asemenea, acest program răspunde și nevoii de promovarea a unor valori și atitudini precum: toleranță, cultivarea unui climat socio-psihologic adecvat mediului școlar, responsabilitate între partenerii implicaţi în activitățile care se desfășoară la nivelulu unei unități școlare. Integrarea în activitatea școlară a principiilor și a regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.
Durata: 24 ore
Curriculum-ul programului:
a. Competenţe vizate:
1. Dezvoltarea capacității de elaborare a unor planuri de acțiune personală în contexte educaționale variate cu potențial disfuncțional (violență/ absenteism școlar);
2. Identificarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.
3. Promovare unor exemple de bune practici la nivelul clasei de elevi / școlii în domeniul inițiativelor / proiectelor antiviolență / prevenirea absenteismului școlar;
b. Forma de organizare a programului: webinarii sincron fata în fața și teme offline
c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpuilui Didactic Vâlcea – Gsuite for Education;
Tipuri de aplicații folosite: Padlet, Mentimeter. Kahoot, etc.
d. Planificarea modulelor tematice
Module |
Total ore |
Teorie |
Aplicaţii |
Evaluare |
Prevenirea şi combaterea violenței şcolare. Violența şcolară: delimitări conceptuale, tipuri, cauze |
2 (webinar sincron online) |
1 (webinar față în față) |
1(webinar față în față) |
– |
Violența şcolară: delimitări conceptuale, tipuri, cauze |
4 (online mixt) |
2 (webinar față în față) |
2 (teme offline) |
– |
Acțiuni de prevenire şi combatere a violenței şcolare |
6 (online mixt) |
2 (webinar față în față) |
4 (teme offline) |
– |
Ce este medierea? Pregatirea pentru mediere. Co-medierea. Principiul medierii |
2 (webinar sincron online) |
|
2 (webinar față în față) |
– |
Principii și reguli de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare
Aplicații practice e-learning |
8(online mixt) |
2 (webinar față în față) |
5 (teme offline) |
1 (offline) |
Evaluare finala |
2 (webinar sincron online) |
– |
– |
2 (webinar față în față) |
Total |
24 |
7 |
14 |
3 |
e. Calendarul programului
Ziua |
Interval orar |
Tema |
Tip activitate |
I (6h) |
08.00 – 10.00
10.15 – 12.15 12,30 – 14,30 |
Prevenirea şi combaterea violenței şcolare. Violența şcolară: delimitări conceptuale, tipuri, cauze Violența şcolară: delimitări conceptuale, tipuri, cauze |
Teorie + aplicații (webinar față în față)
Aplicații (teme offline) |
II (6h) |
08.00- 10.00 10.15- 14.15 |
Acțiuni de prevenire şi combatere a violenței şcolare |
Teorie + aplicații (webinar față în față) Aplicații (teme offline) |
III (4h) |
08.00-10.00 10.15 – 12.15 |
Ce este medierea? Pregatirea pentru mediere. Co-medierea. Principiul medierii |
Teorie + aplicații (webinar față în față) |
IV (6h) |
8,00 – 14,00 |
Principii și reguli de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare. Aplicații practice e-learning |
Aplicații (teme offline) |
V (2h) |
09.00– 11.00 |
Evaluare finala |
Evaluare (webinar față în față) |
f. Modalități de evaluare
Evaluare pe parcurs teorie |
Evaluare pe parcurs aplicaţii |
Evaluare finală |
Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile sincron față în față și finalizarea temelor offline. |
Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs. |
Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.
|
Structura portofoliului de evaluare:
1. Elaborarea unui Proiect educativ: „Strategia mea antiviolență la nivelul clasei de elevi/ scolii.”
2. Eseu – Forme și cauze ale violenței în școală. Respectarea datelor cu caracter personal
2. Resurse umane
a. Formatori implicaţi:
– prof. Dobrete Florentina Adina – director CCD, grad didactic I, certificat Formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea, formator național
– prof. Păușescu Maria Maricica, director, grad didactic I, certificat Formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea
– prof. Georgescu Livia, director, grad didactic I, certificat Formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea
– Prof. Mărgărita Elena Antoanela, profesor metodist CCD, certificat formator acreditat CNFPA
– Prof. Tudosoiu Gheorghe Daniel, profesor metodist CCD, certificat formator acreditat CNFPA.
b. Coordonatorul programului profesor metodist CCD