III.41. PDI si PAS. Strategia de evaluare interna a calitatii
October 24, 2018III.43. Strategii de dezvoltare socio-emoțională la elevi
October 24, 20181. Criterii curriculare
Public țintă vizat: cadre didactice din învățământul preuniversitar din județul Vâlcea
Justificare: Cursul are ca scop dezvoltarea abilităților si competentelor de lucru a cadrelor didactice care predau sau vor preda la clase ,unde se lucrează cu adulţii( elevi care au părăsit de timpuriu şcoala şi au depăşit vârsta standard de şcolarizare). El încurajează cadrele didactice din învăţământul preuniversitar să participe la programe de lucru cu adulţii, de tip „A doua şansă“, să-l promoveze în şcoli şi în comunităţi, contribuind astfel la reducerea analfabetismului şi reintegrarea socială a persoanelor participante în program .Acesta se adresează tuturor cadrelor, nu numai celor din comunităţile cu persoane aparţinând grupurilor dezavantajate. El este atractiv,punând accentul pe activităţile practice, interactive, pe comunicare, relaţionare, creativitate, diferenţiindu-se prin: accesibilitate şi eficienţă, interactivitate sporită, metode inovatoare de predare, implicare şi dăruire din partea formatorilor, atmosferă propice învăţării.
Durata: 24 ore
Locul de desfășurare a programului Şcoala Gimnazială Colonie Rm. Vâlcea,
Curriculum-ul programului
Competențe vizate:
1. Elaborarea şi implementarea de strategii, planuri de acţiune şi programe în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, menţinerii în sistemul de educaţie a elevilor cu risc de abandon şcolar şi reintegrării în educaţie a persoanelor care au părăsit timpuriu şcoala.
2. Transferul şi implementarea bunelor practici ce vizează creşterea accesului la educaţie prin dezvoltarea şi susţinerea de reţele şi parteneriate.
3. sprijin pentru formarea si perfectionarea personalului care lucreaza cu persoane care parasesc timpuriu scoala si populatia adulta in programe de educatie de tipul “a doua sansa”, inclusiv programe de consiliere, asistenta psiho-pedagogica si sanitara
4. dezvoltarea actiunilor specifice pentru imbunatatirea si promovarea abilitatilor speciale in scopul facilitarii integrarii sociale a populatiei adulte in educatia de tip “a doua sansa”
- Planificarea pe module tematice– timp alocat
Nr. crt. |
Modul |
Nr. ore |
1. |
Noi repere teoretice privind programul „A doua şansă” |
4 |
2. |
Elemente de proiectare didactică în programul „A doua şansă” |
6 |
3. |
Exemple de bune practica ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programe de lucru cu adulţii |
6 |
4. |
Activitati care promoveaza principiul egalitatii de sanse si de gen si care urmaresc reintegrarea celor care au parasit timpuriu scoala. |
6 |
|
Evaluare finală |
2 |
Calendarul programului (minim 4 zile de curs, cel puțin o săptămână pentru pregătirea portofoliului de evaluare finală ):
Ziua |
Intervalul orar |
Tema |
Tip de activitate |
I (8 h) |
8 – 10 |
1.Noi repere teoretice privind programul „A doua şansă”-6 h 2.Elemente de proiectare didactică în programul „A doua şansă” (programe, planificari anuale si calendaristice)-2h |
Curs |
10 – 12 |
Aplicaţii |
||
12 – 14 |
Curs |
||
14 – 16 |
Aplicaţii |
||
II (8 h) |
8 – 10 |
1. Elemente de proiectare didactică în programul „A doua şansă” (proietarea unei activitati didactice)-4h 2. Exemple de bune practica ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programul „A doua şansă”-4h
|
Curs |
10 – 12 |
Aplicaţii |
||
12 – 14 |
Curs |
||
14 – 16 |
Aplicaţii |
||
III (6h) |
8 – 10 |
1. Exemple de bune practica ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programe de lucru cu adulţii -2h 2. Activitati care promoveaza principiul egalitatii de sanse si de gen si care urmaresc reintegrarea celor care au parasit timpuriu scoala.-4h |
Curs |
10 – 12 |
Aplicaţii |
||
12 – 14 |
Aplicaṭii |
||
IV (2h) |
9 – 11 |
Evaluare finală-2h La alegere o temă: Tema1 – Proiectaţi o unitate de învăţare, la un modul la alegere, din perspectiva unei competenţe cheie, la o clasa „A doua sansa” Tema2 – Identificaţi activităţi care promoveaza principiul egalitatii de sanse si de gen si care urmaresc reintegrarea celor care au parasit timpuriu scoala Tema3 – – Realizaţi un proiect didactic la un modul, la alegere, la o clasa “A doua sansa” |
Evaluare |
Modalităţi de evaluare
Evaluare teorie |
Evaluare Aplicaţii |
Evaluare finală |
10% Prezenţă şi implicare |
40%, procent repartizat pentru:
|
50% – elaborarea temelor propuse, susţinerea uneia dintre ele, prin utilizarea unor programe digitale alese de propunător: STRUCTURA PORTOFOLIULUI DE EVALUARE – chestionare pentru cadrele didactice implicate; – portofolii individuale ale cadrelor – o activitate practică de promovare a egalitatii de sanse; |
2. Resurse umane
2.1. Formatori implicați:
– Păușescu Ioana Consuela, Comerț-Marketing, Gr. I, certificat ANPC formator
– Becheru Ramona Florentina, Limba română, Gr. I, certificat ANPC formator
2.2. Coordonatorul programului profesor metodist CCD PROF. ŞANDRU VALERIA