Act4Rivers
January 26, 2018Poze curs Intervenții educaționale de suport pentru elevii/ copiii cu CES ( dificultăți de învățare, ADHD și autism) integrați în școlile de masă
January 29, 2018Concurs Naţional „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!”
organizat de Casa Corpului Didactic Alba în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba
Proiectul educativ este un concurs național interdisciplinar ce antrenează elevii și cadrele didactice în activități complexe de cercetare, creație literar-artistică și traduceri concretizate prin lucrări la următoarele secțiuni:
I. Eseuri, critică şi istorie literară pe tema operei şi vieţii lui Lucian Blaga (elevi şi cadre didactice);
II. Creaţie literară – Poezie (elevi şi cadre didactice);
III. Traduceri (în limbile engleză, franceză) a unor fragmente din opera lui Lucian Blaga (elevi şi cadre didactice);
IV. Artă plastică (elevi şi cadre didactice);
V. Informare-documentare (numai pentru elevi).
Participanţi:
La concurs poate participa orice elev sau cadru didactic care se înscrie în termenul stabilit şi respectă regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului.
Locul de desfăşurare:
Etapa I. Faza locală – în școala dumneavoastră. În cazul în care nu se organizează fază locală atunci se poate participa în condiţiile art. 9 din Regulament – fază locală. Dacă nu se organizează nici fază județeană atunci se poate participa în condiţiile art. 10 din Regulament – fază județeană. Se vor trimite lucrările direct la CCD Alba.
Etapa II. Faza judeţeană – în judeţul dumneavoastră. În cazul în care nu se organizează fază judeţeană atunci se poate participa în condiţiile art. 13, din Regulament – fază naţională;
Etapa III. Faza naţională – la CCD Alba.
Calendarul activităților este pe site-ul CCD Alba: http://www.ccdab.ro/actiuni in derulare/Blaga 2018.pdf
Descrierea activităţilor
Proiectul educativ are 5 etape de activități specifice și diverse locații (la nivel de unitate de învățământ, la nivel județean, la nivel național). Managementul de ansamblu realizat de CCD Alba.
Etapa a I-a
Elaborarea și lansarea proiectului. Activitate realizată de Inspectoratul Școlar Județean Alba și Casa Corpului Didactic Alba.
Etapa a II-a
Popularizare/implementare în județe și unități de învățământ. Activitate realizată de Inspectoratul Școlar Județean Alba și Casa Corpului Didactic Alba.
Etapa a III-a
Faza locală a proiectului educativ la sediile unităților de învățământ. Activitate realizată în școlile din județele din țară și cuprinde:
a. Activitate organizatorică la nivel local, implementare, elaborarea de lucrări, evaluarea lucrărilor, selecții de lucrări pentru faza județeană;
b. Perioada de desfăşurare: ianuarie – februarie 2018;
c. Locul desfăşurării: în școlile din țară participante la proiect;
d. Participanţi: conducerile unităților de învățământ, elevi, cadre didactice, inspectori școlari, profesori metodiști, părinți etc.
e. Descrierea pe scurt a activității:
– în lunile ianuarie-februarie 2018, la nivel de unități de învățământ, elevii și cadrele didactice care doresc să se implice în această competiție cu creații proprii elaborează lucrările pentru concurs conform regulamentului concursului FAZA LOCALĂ de pe site-ul CCD Alba la Acțiuni în derulare: http://www.ccdab.ro/actiuni%
– în săptămâna a IV-a din februarie 2018 va avea loc jurizarea lucrărilor și premierea câştigătorilor la faza locală (unitate de învățământ). Alegerea lucrărilor clasate pe primul loc la faza locală. În această săptămână (data poştei) lucrările ce se vor poziționa pe locul I la faza locală se vor trimite la CCD-ul județului respectiv (în format Word și letric) pentru evaluarea în concursul județean, în competiția cu alte școli din județ;
Etapa a IV-a
Faza județeană a proiectului educativ la sediile CCD-urilor din țară.
a. Activitate organizatorică la nivel județelor din țară, evaluarea lucrărilor, selecții de lucrări pentru faza națională;
b. Perioada de desfăşurare: luna martie 2018;
c. Locul desfăşurării: sediile CCD-urilor din județele respective,
d. Participanţi: directorul CCD-urilor, profesori metodiști, cadre didactice, elevii, părinți etc.
e. Descrierea pe scurt a activității, conform regulamentului concursului FAZA JUDEȚEANĂ de pe site-ul CCD Alba la Acțiuni în derulare: http://www.ccdab.ro/actiuni in derulare/Blaga 2018.pdf:
– în săptămâna a I-a și a II-a din martie 2018 lucrările ce se vor poziționa pe locul I la faza locală, sosite de la diverse școli la CCD-ul județului respectiv, vor fi jurizate de comisiile județene de evaluare;
– în săptămâna a III-a din martie 2018 va avea loc premierea câştigătorilor la faza județeană. Alegerea lucrărilor clasate pe primul loc la faza județeană pentru a fi trimise în format Word la faza națională pe adresa de E-mail a concursului:concursul_lucian_blaga@yahoo.
– în săptămâna a IV-a din martie 2018 lucrările ce se vor poziționa pe locul I la faza județeană se vor trimite la CCD Alba, în format letric, pentru evaluarea în concursul național, în competiție cu alte școli din țară.
Etapa a V-a
Faza națională a proiectului educativ la sediul CCD-Alba
a. Tipul activității: activitate organizatorică, evaluarea lucrărilor, selecții; Activitate realizată de Inspectoratul Școlar Județean Alba, Casa Corpului Didactic Alba și alții parteneri.
b. Data/perioada de desfăşurare: luna aprilie 2018 și prima săptămână din mai 2018;
c. Locul desfăşurării: sediul CCD Alba;
d. Participanţi: cadre didactice universitare, profesori metodiști, inspectori școlari, cadre didactice, elevii, părinți etc.
e. Descrierea pe scurt a activității, conform regulamentului concursului: FAZA NAȚIONALĂ de pe site-ul CCD Alba la Acțiuni în derulare: http://www.ccdab.ro/actiuni in derulare/Blaga 2018.pdf :
– în săptămâna a I-a din aprilie 2018 se vor primi la CCD Alba lucrările (lucrările data poştei cel târziu săptămâna a IV-a din martie 2018 ) ce se vor poziționa pe locul I la faza județeană pentru evaluarea în concursul național, în competiție cu alte școli din țară;
– în săptămâna a I-a și a II-a din aprilie 2018 va avea loc jurizarea lucrărilor la faza națională;
– în săptămâna a III-a și a IV-a din aprilie 2018 va avea loc: realizarea diplomelor şi organizarea participării la festivitatea de premierea lucrărilor în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”;
– în săptămâna a I-a și a II-a din luna mai 2018 va avea loc festivitatea de premiere a lucrărilor în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” la Casa memorială „Lucian Blaga”/ Centrul Cultural „L. Blaga” Sebeş.
Etapa a VI-a
Diseminare rezultatelor proiectului către participanți.
Activitate realizată de Casa Corpului Didactic Alba.
Descrierea pe scurt a activității:
– realizarea raportărilor, materialelor de diseminare, informări; constituirea unei baze de date cu participanții la proiect; materiale electronice cu rezultatele proiectului și transmiterea acestora către profesorii implicați dacă este necesar;
Etapa a VII-a
Diseminare rezultatelor proiectului publicului larg. Activitate realizată de Casa Corpului Didactic Alba.
Descrierea pe scurt a activității:
– în lunile iunie-august 2018 se pregătesc lucrările premiate la faza națională pentru publicarea acestora în revista on-line „Universul Școlii” din luna august, ce apare pe site-ul CCD Alba, http://www.ccdab.ro/Editura/
Pentru detaliile privind Concursul vă rugăm să consultaţi site-ul CCD Alba: www.ccdab.ro la: ACTIUNI IN DERULARE secţiunea PROIECT EDUCATIV „LAUDĂ SEMINŢELOR, CELOR DE FAŢĂ ŞI-N VECI TUTUROR” desfăşurat în cadrul manifestărilor Festivalului Internaţional “Lucian Blaga”. EDIŢIA a XIII-a, 2018
http://www.ccdab.ro/actiuni in derulare/Blaga 2018.pdf
Pentru informaţii suplimentare:
CASA CORPULUI DIDACTIC ALBA, Str. Gabriel Bethlen, Nr. 7, Alba Iulia, 510009
Telefon: 0258 826147, fax: 0258 833101 E-mail: concursul_lucian_blaga@yahoo.
Prof. Jude Laurenţiu, prof. metodist CCD Alba
Mobil: 0770981968