Noutati an scolar 2020-2021

1. Criterii curriculare

Tipul de program: Formare continuă profesională / dezvoltare profesională/ evoluţie în carieră

Publicul țintă vizat: cadre didactice și personal didactic auxiliar din învățământul preuniversitar

Justificare Violenţa umană reprezintă o problemă actuală ce îngrijorează societatea în ansamblul ei, astfel că, specialişti din diferite domenii, lideri de opinie, politicieni şi mass media aduc cu frecvenţă constantă în atenţia publicului larg această problemă. Există violenţă în viaţa publică, în cea privată, în instituţii, printre care şcoala, ca spaţiu public instituţionalizat, ocupă un loc privilegiat. Necesitatea evaluării dimensiunilor fenomenului de violenţă în şcoală, identificarea situaţiilor de violenţă şcolară şi elaborarea unei tipologii a fenomenului, analiza cauzelor generatoare de violenţă, elaborarea unor programe educaţionale de conştientizare şi schimbare a atitudinii faţă de violenţă, prin conştientizarea consecinţelor ei negative, nedezirabile, reprezintă o prioritate pentru spaţiul educaţional şi toţi actorii săi. În acest context, este necesară pregătirea cadrelor didactice şi a echipelor manageriale pentru a identifica dificultăţile curente sau potenţiale cu care se confruntă elevii, pentru a elabora şi implementa strategii de prevenire şi combatere a violenței.

Durata : 24 ore

Curriculum-ul programului

a. Competențe vizate:

- Operaţionalizarea conceptelor Cyberbullying și Bullyng-ul

- Identificarea situaţiilor de violenţă şcolară şi a cauzelor generatoare a acestora

- Competenţe în proiectarea, organizarea, implementarea şi evaluarea de programe specifice de prevenire şi combatere a fenomenelor de violenţă şcolară

b. Forma de organizare a programului: webinarii fata în fața și teme offline

c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpuilui Didactic Vâlcea - Gsuite for Education

d. Planificarea modulelor tematice

Module

Total

ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

Bullyng-ul - Violența și agresivitatea umană.Violența școlară

2 (webinar sincron online)

1 (webinar față în față)

1(webinar față în față)

-

Tipuri ale violenței

4 (online mixt)

2 (webinar față în față)

2 (teme offline)

-

Cauze ale violenţei în şcoală. Implicaţiile comunicării în violenţa şcolară.

6 (online mixt)

2 (webinar față în față)

4 (teme offline)

-

Strategii de intervenţie privind prevenirea şi combaterea violenţei

2 (webinar sincron online)

 

2 (webinar față în față)

-

Cyberbullying-ul  si retelele de socializare

8(online mixt)

2 (webinar față în față)

5 (teme offline)

1 (offline)

Evaluare finala

2 (webinar sincron online)

-

-

2 (webinar față în față)

Total

24

7

14

3

 

e. Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I

(6h)

08.00 -  10.00

 

10.15 -  12.15

12,30 – 14,30

Bullyng-ul - Violența și agresivitatea umană.Violența școlară

Tipuri ale violenței

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

 

Aplicații (teme offline)

II

(6h)

08.00- 10.00

10.15- 14.15

Cauze ale violenţei în şcoală. Implicaţiile comunicării în violenţa şcolară.

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

Aplicații (teme offline)

III

(4h)

08.00-10.00

 

10.15 -  12.15

 

Strategii de intervenţie privind prevenirea şi combaterea violenţei

Cyberbullying-ul  si retelele de socializare

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

 

IV

(6h)

8,00 – 14,00

Cyberbullying-ul  si retelele de socializare

Aplicații (teme offline)

V

(2h)

09.00– 11.00

Evaluare finala

Evaluare

(webinar față în față)

 

f. Modalități de evaluare

Evaluare pe parcurs teorie

Evaluare pe parcurs  aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile față în față. și finalizarea  temelor offline.

Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs.

Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.

 

 

Structura portofoliului de evaluare

1. Strategii de intervenţie privind prevenirea şi combaterea violenţei în școală - eseu

2. Cyberbullying-ul  si retelele de socializare – studiu de caz

 

2. Resurse umane

a. Formatori implicați:

- Grama Aurelia – profesor fizică la grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC, adeverință formator CCD Vâlcea

- Păușescu Maria-Maricica, profesor Lb. Franceză, director grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC, adeverință formator CCD Vâlcea

b. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD: Ciobanu Dumitru