An școlar 2023-2024

Casa Corpului Didactic Vâlcea organizează miercuri, 11 octombrie 2023, ședință de lucru cu responsabilii Comisiei pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică (CMDFCD) la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, începând cu orele 11,00.
Vă solicităm să depuneți în ziua ședinței o copie după decizia comisiei de mentorat, însoțită de o adresă din partea unității școlare în care se precizează calitatea dvs. de responsabil și datele de contact pe care le vom utiliza pentru comunicare instituțională. 
Prezența este obligatorie.
Toate documentele vor fi înmânate doamnei profesor metodist CCD Șandru Valeria, responsabil CMDFCD Vâlcea.

În atenția directorilor și a responsabililor Comisiei pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică (CMDFCD)

Referiță: Echivalare credite profesionale transferabile an școlar 2023 – 2024

 

Conform OME nr. 6072 / 2023 art. 1, aliniat (3) până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023.

Documentul care reglementează activitatea menționată este OME nr. 4224 din 6 iulie 2022 pentru aprobarea   Metodologiei-cadru privind asigurarea calității programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile și următoarele proceduri specifice :

A Anexa 1 Procedură specifică privind elaborarea documentației și acordarea avizului pentru încadrarea unui program în categoria programe de dezvoltare profesională continuă complementare (  link  )

B Anexa 2 Procedură specifică privind recunoaștere și echivalare în credite profesionale transferabile a competențelor dobândite în cadrul programelor pentru dezvoltare profesională continuă complementare (  link  )       ANEXA8 

În data de 29.09.2023, orele 1300-1700, Casa Corpului Didactic Vâlcea în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, a găzduit în cadrul Proiectului CRED, workshop-ul cu tema ”Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă”. Au participat experți și formatori, cadre didactice din învățământul primar, reprezentanți de asociații și organisme non-guvernamentale.

Activitatea a cuprins o sesiune în plen, de prezentare a proiectului CRED și a dimensiunilor sale de intervenție, a principalelor rezultate și produse obținute.  Workshop-ul a reunit și 5 ateliere de lucru, circumscrise Ghidului de Comunicare/Limba și literatura română : https://ghiduri.educred.ro/primar/limba-romana

Afiș_editabil_Atelierele_CRED_septembrie_2023.png

În data de 29.09.2023, ora 13.00, Casa Corpului Didactic Vâlcea în colaborare cu Casa Corpului Didactic Olt și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea organizează, în cadrul Proiectului CRED, workshop-ul cu tema ”Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă”. Cu această ocazie vă invităm să vă înscrieți on-line, completând documentele postate pe site-ul instituției noastre, și să depuneți dosarul de înscriere în format letric la sediul Casei Corpului Didactic Vâlcea.

Condiție de participare la workshop: profesor pentru învățământul primar care nu a participat la programul de formare CRED.

Link formular aici.

Termen inscriere: 28.09.2023, ora 14.00.

Documente înscriere:    CEREREA  si   ANEXA  .

Comunicat de presă -  click aici 

  Agenda evenimentului_workshop înv primar_29.09.2023